„Am vrut întotdeauna să fiu cât mai bună în munca mea”

  • 22 dec. 2017, 12:22
  • 566

Andreea Minuță, Director Divizie Corporate, Rețeaua de sănătate Regina Maria, și-a început cariera în banking, un domeniu în care și-a dorit să lucreze încă din liceu.

Pentru Andreea Minuță, Director Divizie Corporate, Rețeaua de sănătate Regina Maria, alegerea carierei nu a fost nici întâmplătoare și nici bazată pe noroc. Chiar înainte să termine Liceul Ovidius din Constanța, știa că vrea să lucreze în domeniul bancar.

Din punctul ei de vedere, acesta era un mediu foarte organizat și structurat, cu indicatori clari – un mediu perfect pentru o persoană pasionată de matematică, așa cum era Andreea. „Mi-a plăcut întotdeauna matematica și am fost atrasă de științele exacte, iar spre deosebire de alți colegi de-ai mei, am știut încă din timpul liceului ce îmi doream să fac ulterior.”

În plus, domeniul bancar era un mediu în care putea învăța foarte multe și în care existau oportunități de dezvoltare.

Toate aceste motive au determinat-o să dea admitere la Academia de Studii Economice, universitate pe care a absolvit-o. Ulterior, însă, din dorința de a învăța mai mult decât a avut ocazia în facultate, Andreea a urmat și alte cursuri de mai scurtă sau mai lungă durată. Probabil că tot înclinația ei către științe exacte a jucat un rol important. Fiind o fire riguroasă, care și-a dorit mereu să știe cât mai multe, să fie la curent cu noutățile și să evolueze în permanență, nu s-a oprit la nivelul studiilor universitare. „Am vrut să fiu cât mai bună în munca mea”, precizează ea.

Un manager înseamnă, în primul rând, un om responsabil, care își asumă răspunderea pentru deciziile și acțiunile sale, dar și pentru cele ale echipei pe care o coordonează. Un manager este un om care știe să seteze direcția strategică, dar și să îi determine pe oameni să se implice și să adere la obiectivele strategice. Este cel care are bune abilități de people management și care își pune întotdeauna echipa pe primul loc” -  Andreea Minuță, Director Divizie Corporate, Rețeaua de sănătate Regina Maria

Primul job

Pe lângă studii, însă, Andreea și-a suplimentat cunoștințele cu experiență practică de muncă. Primul ei job a fost în Banca Transilvania, pe poziția de Assistant Relationship Manager, ceea ce însemna, de fapt, un vânzător junior.
 
Andreea își amintește că primul interviu a fost plin de emoție și entuziasm. Terminase ultimul an de facultate în Anglia, la Universitatea din Reading, unde câștigase o bursă Erasmus. Doar trei studenți din anul III de la ASE, printre care și ea, au plecat cu această bursă în Anglia, pentru a urma anul IV de studiu acolo.

După întoarcerea în România, și-a susținut licența și a primit nota 9,60, iar apoi a avut interviul la Banca Transilvania. La 1 octombrie deja începuse să lucreze acolo. „Am avut o șansă extraordinară să lucrez cu o echipă de oameni minunați, într-o cultură organizațională foarte deschisă, care încuraja colaborarea și performanța. Toate acestea m-au ajutat enorm să cresc și să ajung omul care sunt astăzi”, își amintește ea. 

De asemenea, puterea de muncă, dorința de a învăța și de a deveni foarte bună în ceea ce face, de a-și depăși întotdeauna limitele au dus-o de la această poziție de entry-level până la cea de Director Adjunct Corporate într-una dintre cele mai mari sucursale ale băncii.

Drumul spre Director Național

Un parcurs similar a urmat și la Regina Maria, unde, în decurs de cinci ani, a avansat de la funcția de responsabil de vânzări pe București la cea de Director Divizie Corporate.

Una dintre cele mai mari provocări profesionale pentru ea a fost atunci când a început lucrul la Regina Maria, venind dintr-un domeniu complet diferit: banking. Și, mai mult decât atât, a venit în companie cu misiunea de a restructura și de a consolida departamentul Corporate. În prezent, departamentul este organizat pe linii de business, consultanții sunt ultraspecializați pe domeniul pe care activează și, dincolo de a fi doar „vânzători”, sunt mai degrabă adviseri pentru clienții Regina Maria.

De la venirea mea în companie, în urmă cu peste 5 ani, numărul de angajați din divizia Corporate s-a triplat. În plus, am dezvoltat sau avem în curs de dezvoltare procese și fluxuri menite să crească eficiența echipelor de vânzări, dar care vor avea un impact direct și pe zona de customer experience dedicată abonaților.

Andreea Minuță coordonează, la nivel național, divizia de corporate business din cadrul Regina Maria, o echipă numeroasă și diversă, formată din peste 300 de persoane, de la oameni de vânzări, account manageri până la medical advisers și, indirect, medici de medicina muncii.

Puținul timp liber pe care îl am la dispoziție îl dedic în totalitate familiei: soțului și celor două fete. Încercăm să facem cât mai multe activități împreună și să ne bucurăm, pur și simplu, unii de ceilalți. Să împac viața profesională cu cea personală este una din cele mai mari provocări pe care le am, dar fac tot posibilul să păstrez un echilibru și să aloc timp, în egală măsură, atât vieții profesionale, cât și celei personale. Din fericire, reușesc să îmi încarc bateriile foarte repede în timpul petrecut cu familia, iar asta mă ajută să fiu mai eficientă și la birou.

În afară de familie, care rămâne principala mea preocupare în afara orelor de program, sportul se clasează pe locul următor. Practic un sport – fitness, yoga sau jogging, cel puțin o oră, timp de cinci zile pe săptămână, iar acest lucru mă ajută să îmi mențin echilibrul psihic și îmi asigură resurse de energie pentru a face față tuturor provocărilor zilnice. În egală măsură îmi place să călătoresc și să descopăr o mulțime de locuri minunate. Mă simt norocoasă că am avut ocazia să călătoresc în cele mai îndepărtate și speciale locuri, împreună cu familia mea”, încheie Andreea Minuță, Director Divizie Corporate, Rețeaua de sănătate Regina Maria.