Prognoza Băncii Mondiale: Cu cât va scădea economia Moldovei în 2020

  • 10 iun. 2020, 10:21
  • 321

Banca Mondială prevede o scădere economică de 3,1% pe anul 2020, pentru Republica Moldova.

Potrivit raportului „Perspective economice globale”, emis pentru luna iunie, Republica Moldova va fi afectată puternic de scăderea remitențelor și a comerțului exterior, transmite Știri.md cu referire la cotidianul.md.

Astfel, față de prognoza de la început de an, când Banca Mondială vedea o creștere de 3,6% pentru Republica Moldova, diferența este de 6,7 puncte procentuale.

Țara noastră va fi afectată în special de reducerea puternică a remitențelor, precum și reducerea comerțului exterior.

Totuși, Banca Mondială prevede o revenire de 4% a economiei în anul 2021, ceea ce ne-ar readuce la nivelul începutului anului 2019.

Dintre statele vecine, cea mai puternică descreștere ar urma să o înregistreze Rusia (6%). Economia României urmează să scadă cu 5,7%, iar cea a Ucrainei cu 3,5%.

Economia mondială va avea o cădere de 5,2% în 2020, potrivit Băncii Mondiale, care spune că pandemia de COVID-19 a avut un impact „rapid şi masiv”, în ciuda măsurilor de asistenţă financiară. Este „cea mai profundă” recesiune de la al Doilea Război Mondial, potrivit instituției.