Investitorii niponi sunt gata să ne acorde sprijin financiar care să-i ajute pe fermieri să creeze produse tradiţionale locale, care să fie promovate sub o marcă unică regională.
Anunţul a fost făcut în cadrul unei întrevederi a reprezentanţilor Agenției Japoneze pentru Cooperare Internațională cu ministrul Economiei şi Infrastructurii, Octavian Calmîc.
În cadrul proiectului, care urmează să fie realizat din 2018, urmează să fie lansată şi o linie directă de finanţare a antreprenorilor, care să-şi poată cumpăra într-un regim special tehnica și echipamentele necesare.
Programul va fi implementat în colaborare cu Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii.