Salesforce, o companie americană ce oferă servicii de cloud-computing, vrea să angajeze cam 150 de oameni care să lucreze de acasă.
Aflată pe locul 6 în topul LinkedIn al celor mai doriţi angajatori la nivel global, compania dezvoltă servicii care le permit altor firme să ţină evidenţa vânzărilor şi contractelor de oriunde din lume.
Tocmai de aceea nu e de mirare că promovează o cultură organizaţională care permite angajaţilor să lucreze de acasă.
În prezent, oferta Salesforce pentru munca remote conţine poziţii de ingineri, manageri şi specialişti în dezvoltare software.
Compania ţine foarte mult la cultura să organizaţională, botezată Ohana (cuvântul provine din limba hawaiiană şi înseamnă "familie").
"Când fondatorii noştri au creat afacerea, ei au depus acelaşi efort în dezvoltarea unui mediu de lucru propice ca cel depus în crearea produselor", se arată pe site-ul Salesforce.
Intenţia lor a fost să înfiinţeze o altfel de companie, astfel că pe lângă abilităţile tehnice pe care trebuie să le aibă cei care vor să se angajeze aici, ei mai trebuie să mai dea dovadă şi de "soft skills" precum încredere, dorinţa de a se dezvolta, inovare, egalitate, transparenţă, well/being şi... să ştie să se distreze.
Chiar şi angajaţii care lucrează de acasă beneficiază de avantaje precum asigurare medicală şi ajutor pentru planificare financiară, dar şi bani pentru adopţie sau tratamente de fertilitate.
Mai mult, compania îi încurajează pe cei care vor să îşi continue studiile şi oferă consiliere psihologică, dar şi asistenţă pentru cei ce călătoresc..