Mihai Visternicean este un tânăr talentat de la noi, care a reușit să aducă în garderoba femeilor un accesoriu deosebit – geanta din lemn. Tânărul spune că și-a descoperit pasiunea pentru lemn încă de când era mic, iar ideea de a face genți a fost inspirată din dorința de ai face un cadou special fostei iubite.
Acum Mihai are brandul său în Praga și se bucură de succes, mai ales că a adus ceva nou pe piață. Cum a început povestea lui Mihai în Cehia, dar și cât de greu este să creeazi o geantă din lemn, află din interviul oferit pentru ea.md.
Mihai, felicitări pentru lucrările tale. Povestește-ne unde ai învățat să faci genți. Ai făcut studii la o instituție de specialitate?
Am învățat la școala de arte și meserii din Cehia, specialitatea „mobilă artistică”, deci sunt specialist în domeniul dat. Să fac genți am învățat mai apoi, din propria dorință.
De când ți-ai descoperit această pasiune?
Prin anul 2014 pe când se apropia ziua de naștere a fostei prietene. Îi plăcea foarte mult ceea ce făceam din lemn și am decis să-i fac cadou o geantă folosind acest material. Atunci a apărut și pasiunea pentru genți.
De ce din lemn? Îmi imaginez că este destul de greu să obții aceste forme fine?
Sunt pasionat de mic copil de lemn și îi cunosc toate capriciile. Lemnul este probabil unicul material cu o gamă de culori atât de bogată. Și da, ai dreptate, pentru a forma lemnul este nevoie de ani de experiență pe care am acumulat-o producând mobilă.
Cât timp îți ia să faci o astfel de geantă?
Fabricarea unei genți ocupa aproximativ 20 de zile. În dependență de finișul ales de clientă. De exemplu, lacul lucios necesită mai mult timp decât lacul mat.
Știu că locuiești în Praga și că ți-ai creat un brand al tău. Cât de greu a fost drumul până aici și cum sunt privite gențile tale de femeile din Europa?
Dacă îmi spuneai cu 12 ani în urmă că voi avea un brand în Praga și voi face genți din lemn nu era să te cred. Povestea brand-ului a început spontan și doar datorită celor care apreciază ceea ce fac. Dar, desigur că toate începuturile sunt grele. Îndeosebi când vii pe piață cu ceva nou. Femeile de aici sunt fascinate când le i-au în mână și realizează că, chiar dacă sunt din lemn sunt ușoare.
Te-ai gândit să te extinzi pe piața din Moldova?
Este un vis al meu ca gențile create de mine să fie purtate și de femeile din țara mea natală. Deci, pe viitor desigur voi veni și pe piața de aici.