Un indiciu îmbucurător: a crescut numărul șefelor de întreprinderi

  • 21 mar. 2019, 16:01
  • 431

În mod tradiţional, în fiecare an, la în­ceputul lunii martie, la Institutul Muncii are loc o conferinţă a Comisiei de Femei din cadrul Federaţiei „Sindindcomser­vice”. În cadrul evenimentului, condu­cerea federaţiei sindicale de ramură, împreună cu alţi lideri din organizațiile primare, au analizat problemele cu care se confruntă femeile la locul de muncă, dar și au punctat şi realizările sindicate­lor în domeniu.

„În lumea contemporană, femeile acti­vează în diverse ramuri, chiar şi în sfere care iniţial au fost create doar pentru bărbaţi, fiind vorba şi de gospodăria locativ-comu­nală”, a spus la conferinţă Ana Selina, preşe­dinta Federaţiei „Sindindcomservice”. 

Conform statisticii pentru anul 2018, din numărul total al membrilor de sindicat din ţară, 36,2% sunt femei. Totodată, 68 la sută dintre preşedinţii comitetelor sindicale din cadrul întreprinderilor sunt, de asemenea, femei.

„Munca femeilor care sunt lideri de sindi­cat nu este deloc uşoară, dacă ţinem cont de faptul că ele îndeplinesc în paralel şi obligaţii de serviciu. De aceea, grija faţă de sănătate, securitate în muncă, salariu decent, regim optim de muncă şi de odihnă, trebuie să fie principalii piloni în activitatea comisiilor de femei”, a relevat președinta federației.

Ana Selina a dezvăluit că, în ultimii ani, a crescut numărul femeilor conducători de întreprinderi în ramură, de la şase la 16.

„Noi, sindicatele, vom ajuta femeile să aibă condiții pentru o muncă decentă, ca să-și poată îndeplini obligaţiile familiale. Federaţia „Sindindcomservice” abordează permanent probleme cu care se confruntă femeile, inclusiv în cadrul dialogului soci­al la nivel de Guvern. Astfel, sindicatele au obţinut majorarea prestaţiilor sociale, a in­demnizaţiei unice la naştere şi a celei lunare pentru îngrijirea copilului. Comisia de Femei a CNSM, împreună cu mai multe ONG-uri, au iniţiat adoptarea, în 2006, a Legii privind egalitatea de şanse dintre femei şi bărbaţi. Datorită acestei legi, situaţia femeilor din țară se schimbă spre bine. La sfârşitul anului 2017, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protec­ţiei Sociale a propus modificarea Codului muncii, astfel ca ziua de 8 Martie putea fi exclusă din şirul sărbătorilor oficiale. Dar aceasta nu s-a întâmplat, datorită implicării sindicatelor şi a societăţii civile”, a subliniat Ana Selina.

Ludmila Munteanu, preşedinta Comisiei de Femei din cadrul Federaţiei „Sindind­comservice”, a menţionat că la întreprin­derile din ramură muncesc 6825 de femei, ceea ce constituie 38,6% din numărul total al salariaţilor. Dintre ele, 36,3% sunt membri ai comitetelor sindicale. Ceva mai mult de jumătate dintre preşedinţii comitetelor sin­dicale din ramură sunt femei.

Potrivit liderului sindical, în multe con­tracte colective de muncă există prevederi privind protecţia socială a angajaţilor. La solicitare, femeilor însărcinate li se oferă un program redus de muncă. Femeile care au doi copii cu vârsta de până la 14 ani sau copii cu dizabilităţi, beneficiază de un con­cediu suplimentar plătit de patru zile. La În­treprinderea Servicii comunale Rezina, con­tractul colectiv de muncă prevede că dacă salariatul, pe parcursul unui an, nu a fost în concediu medical, are dreptul la concediu suplimentar plătit, cu durata de trei zile.

Femeile care activează în condiţii nocive de muncă trec examentul medical, conform unui ordin al Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale. La multe întreprinderi unde există organizații primare ale Federaţiei „Sindindcomservice” au fost create condiţii optime de muncă, în urma dialogului social dintre comitetele sindicale şi angajatori. E vorba de SA „Tricon Cahul”, „Apă-Canal Chi­şinău”, SA „Termoelectrica”, Regia Transport Electric Chişinău, Regia „Autosalubritate”, „Fashion Group” SRL Bălţi, alte întreprinderi de la Bălţi şi Făleşti.

În cadrul conferinţei, au fost abordate şi aspecte privind repartizarea biletelor de tra­tament balneosanatorial.