Ai cunoscut vreodată pe cineva care crede că nu greșește niciodată şi căruia îi place să creadă că are mereu dreptate? Ai cunoscut pe cineva care nu tolerează nici cea mai blândă critică, nici măcar atunci când este constructivă și adresată politicos? Dacă răspunsul este "da", atunci află că sunt șanse mari ca acea persoană să sufere de tulburarea narcisică de personalitate.
Discuția despre tulburările de personalitate - psihopatiile, cum sunt denumite clasic - tot apare în spațiul public, dar de multe ori termenii sunt folosiți greșit, în special intr-un sens peiorativ. Auzim cum unii oameni folosesc cuvântul "psihopat" pentru a descrie pe cineva care nu le place sau despre care simt că îi prejudiciază într-un fel care domină. Tocmai de aceea vrem să lămurim cum stau lucrurile de fapt.
Tulburările de personalitate, conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (1993), „reprezintă modele de comportament stabile şi profund înrădăcinate în structura psihică a persoanei, care se manifestă ca nişte răspunsuri rigide, declanşate într-o serie de situaţii sociale şi personale".
Acestea constituie "deviaţii extreme importante de la modul în care un individ mediu din cadrul unei culturi date, percepe, simte, gândeşte şi stabileşte relaţii cu ceilalţi". De asemenea, "acest model tinde să fie stabil şi să includă numeroase situaţii care implică funcţionarea psihologică şi comportamentală.”
De-a lungul istoriei au existat destule cazuri de lideri cu diverse tulburări de personalitate. Potrivit unui studiu publicat în 2006 de Duke University Medical Center, care a analizat 37 de foşti preşedinţi ai SUA, 50% dintre ei sufereau de aşa ceva, inclusiv Thomas Jefferson şi Abraham Lincoln.
În continuare ne vom axa însă doar pe o singură tulburare de personalitate, anume cea narcisică. George Chiriacescu, psiholog şi psihoterapeut adlerian (www.animaetanimus.com) spune că aceasta se află în clusterul B, alături de alte tulburări de personalitate (antisocială, borderline și cea histrionică).
Însă pentru a se discuta într-adevăr de o tulburare de personalitate narcisică, un individ trebuie să întrunească minim 5 din următoarele criterii:
- - prezența unui simt exagerat al propriei importanțe
- - preocupare cu iluzii de succes, putere și frumusețe
- - impresia că este special și că se poate asocia doar cu persoane la fel de speciale
- - solicitarea constantă de admirație din partea celorlalți
- - prezența unui sentiment de îndreptățire
- - profitarea de cei din jur
- - inabilitatea de a recunoaște nevoile și sentimentele altora
- - prezența invidiei față de alții
- - comportament arogant
George Chiriacescu atrage atenţia că orice tulburare de ordin psihiatric este stabilită exclusiv de către un medic psihiatru și reprezintă un diagnostic medical. Nu este vorba de simple trăsături caracteriale și autodiagnoza nu are niciun sens.
De ce liderii care au această tulburare sunt fascinanţi pentru unele persoane şi reusesc să aibă mulţi adepţi?
În Mitul lui Narcis, protagonistul se îndrăgostește de reflexia sa din apă. Adică nu de el însuşi, ci de imaginea de acolo, adică de sinele fals. Asta înseamnă că nu este capabil să se iubească pe sine pentru ceea ce este, căci există anumite părți pe care nu le acceptă la el.
Iar pentru a evita confruntarea cu aceste părți, narcisicul creează o imagine despre sine cu care se poate împăca și cu care se poate arăta în lume. Începe să creadă că este un fel de zeu printre muritori însă, ca orice divinitate, are nevoie de "adepţi".
Astfel de oameni, ajunşi în poziţii de conducere, reuşesc să fascineze şi să câştige adepţi, pentru că au capacitatea de a atrage, de a seduce și au bune abilități de persuasiune. "La modul neconștient, acest tip de indivizi, își perfecționează aceste constant, sunt sinonime cu propria existență, iar astfel devine un stil de viață", arată George Chiriacescu.
Acest tip de personalitate "vine și cu o imagine de mare siguranță afișată, căci sunt oameni care știu clar unde se duc", spune psihoterapeutul. Marea problemă este că acest individ trage doar pentru el şi tot ce face este în beneficiul propriei persoane şi nu e interesat cu adevărat de ceilalţi.
Atunci de ce unii îi urmează? De ce se lasă cuceriţi de ideile lor, chiar dacă au un scop egoist?
"Oamenii, in general au nevoie să știe că cineva îi poate conduce, să le ofere un sentiment de siguranță și o direcție. Dacă cineva pare că poate face asta pentru sine, implicit te poți aștepta că vei avea și tu parte de un tratament similar. Plus, acest tip de personalitate poate părea un model bun de urmat, unul care să te poată ajuta în planurile pe care le ai, desigur, este necesară cunoașterea și dezavantajelor care vin odată cu acesta", subliniază George Chiriacescu
Avem nevoie de un Mesia?
Psihologic vorbind, cu toţii avem nevoie de un fel de Mesia? Trebuie sa avem grija cum il alegem? Sau putem fi propriul salvator?
"Oamenii au capacitatea de a învăța să aibă grijă de ei înșiși, dar le mai trebuie și contextul în care să poată dezvolta acest curaj și să aibă și pe cineva alături pentru asta. În copilărie pot fi părinții, iar în viața adultă mentori, terapeuți.
Este mai greu să nu te lași păcălit de aparențe, mai ales când ele au o mare notă de autenticitate, dar se pot dezvolta mecanisme de a conștientiza din timp și a nu pierde prea mult timp pe o treaptă de inferioritate", punctează George Chiriacescu.
Ai cunoscut vreodată pe cineva care crede că nu greșește niciodată şi căruia îi place să creadă că are mereu dreptate? Ai cunoscut pe cineva care nu tolerează nici cea mai blândă critică, nici măcar atunci când este constructivă și adresată politicos? Dacă răspunsul este "da", atunci află că sunt șanse mari ca acea persoană să sufere de tulburarea narcisică de personalitate.
Discuția despre tulburările de personalitate - psihopatiile, cum sunt denumite clasic - tot apare în spațiul public, dar de multe ori termenii sunt folosiți greșit, în special intr-un sens peiorativ. Auzim cum unii oameni folosesc cuvântul "psihopat" pentru a descrie pe cineva care nu le place sau despre care simt că îi prejudiciază într-un fel care domină. Tocmai de aceea vrem să lămurim cum stau lucrurile de fapt.
Tulburările de personalitate, conform definiţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (1993), „reprezintă modele de comportament stabile şi profund înrădăcinate în structura psihică a persoanei, care se manifestă ca nişte răspunsuri rigide, declanşate într-o serie de situaţii sociale şi personale".
Acestea constituie "deviaţii extreme importante de la modul în care un individ mediu din cadrul unei culturi date, percepe, simte, gândeşte şi stabileşte relaţii cu ceilalţi". De asemenea, "acest model tinde să fie stabil şi să includă numeroase situaţii care implică funcţionarea psihologică şi comportamentală.”
De-a lungul istoriei au existat destule cazuri de lideri cu diverse tulburări de personalitate. Potrivit unui studiu publicat în 2006 de Duke University Medical Center, care a analizat 37 de foşti preşedinţi ai SUA, 50% dintre ei sufereau de aşa ceva, inclusiv Thomas Jefferson şi Abraham Lincoln.
În continuare ne vom axa însă doar pe o singură tulburare de personalitate, anume cea narcisică. George Chiriacescu, psiholog şi psihoterapeut adlerian (www.animaetanimus.com) spune că aceasta se află în clusterul B, alături de alte tulburări de personalitate (antisocială, borderline și cea histrionică).
Însă pentru a se discuta într-adevăr de o tulburare de personalitate narcisică, un individ trebuie să întrunească minim 5 din următoarele criterii:
George Chiriacescu atrage atenţia că orice tulburare de ordin psihiatric este stabilită exclusiv de către un medic psihiatru și reprezintă un diagnostic medical. Nu este vorba de simple trăsături caracteriale și autodiagnoza nu are niciun sens.
De ce liderii care au această tulburare sunt fascinanţi pentru unele persoane şi reusesc să aibă mulţi adepţi?
În Mitul lui Narcis, protagonistul se îndrăgostește de reflexia sa din apă. Adică nu de el însuşi, ci de imaginea de acolo, adică de sinele fals. Asta înseamnă că nu este capabil să se iubească pe sine pentru ceea ce este, căci există anumite părți pe care nu le acceptă la el.
Iar pentru a evita confruntarea cu aceste părți, narcisicul creează o imagine despre sine cu care se poate împăca și cu care se poate arăta în lume. Începe să creadă că este un fel de zeu printre muritori însă, ca orice divinitate, are nevoie de "adepţi".
Astfel de oameni, ajunşi în poziţii de conducere, reuşesc să fascineze şi să câştige adepţi, pentru că au capacitatea de a atrage, de a seduce și au bune abilități de persuasiune. "La modul neconștient, acest tip de indivizi, își perfecționează aceste constant, sunt sinonime cu propria existență, iar astfel devine un stil de viață", arată George Chiriacescu.
Acest tip de personalitate "vine și cu o imagine de mare siguranță afișată, căci sunt oameni care știu clar unde se duc", spune psihoterapeutul. Marea problemă este că acest individ trage doar pentru el şi tot ce face este în beneficiul propriei persoane şi nu e interesat cu adevărat de ceilalţi.
Atunci de ce unii îi urmează? De ce se lasă cuceriţi de ideile lor, chiar dacă au un scop egoist?
"Oamenii, in general au nevoie să știe că cineva îi poate conduce, să le ofere un sentiment de siguranță și o direcție. Dacă cineva pare că poate face asta pentru sine, implicit te poți aștepta că vei avea și tu parte de un tratament similar. Plus, acest tip de personalitate poate părea un model bun de urmat, unul care să te poată ajuta în planurile pe care le ai, desigur, este necesară cunoașterea și dezavantajelor care vin odată cu acesta", subliniază George Chiriacescu
Avem nevoie de un Mesia?
Psihologic vorbind, cu toţii avem nevoie de un fel de Mesia? Trebuie sa avem grija cum il alegem? Sau putem fi propriul salvator?
"Oamenii au capacitatea de a învăța să aibă grijă de ei înșiși, dar le mai trebuie și contextul în care să poată dezvolta acest curaj și să aibă și pe cineva alături pentru asta. În copilărie pot fi părinții, iar în viața adultă mentori, terapeuți.
Este mai greu să nu te lași păcălit de aparențe, mai ales când ele au o mare notă de autenticitate, dar se pot dezvolta mecanisme de a conștientiza din timp și a nu pierde prea mult timp pe o treaptă de inferioritate", punctează George Chiriacescu.