"Trans Oil Group" planifică să realizeze la Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti un nou proiect în valoare de $22 mil. - construcţia noii uzine de prelucrare a uleiului.
Potrivit agenţiei Infotag, despre aceasta a anunţat şeful companiei, Vaja Jhashi, la întrevederea la port cu ministrul Economiei şi Infrastructurii, Vadim Brînzan, şi Ambasadorul SUA în Moldova, Dereck Hogan.
"Capacitatea uzinei este de 700 tone în 24 de ore, iar construcţia se va finaliza către începutul anului 2021. În cadrul proiectului vor fi utilizate cele mai moderne tehnologii, care există în prezent. Noile capacităţi de producere ale grupului "Trans Oil" în portul internaţional vor permite de majorat volumul exportului producţiei finite - ulei vegetal, în loc de materie primă - seminţe de floarea soarelui. Aceasta înseamnă că vom crea noi locuri de muncă cu un înalt nivel de tehnologizare, iar valoarea adăugată a producţiei va rămânea în Moldova", a declarat managerul.
El i-a familiarizat pe oaspeţi cu activitatea companiei la port, menţionând că, în prezent, capacităţile "Trans Oil Group" asigură păstrarea a peste 70 de mii de tone de cerealiere.
"Urmează să fie pusă în funcţiune o linie pneumatică independentă pentru grâne cu o lungime de 515 metri şi o capacitate de transport de 250 t pe oră, care va uni ambele terminale ale grupului din port. În rezultatul acestui proiect, terminalele "Trans Oil Group" din portul Giurgiuleşti vor putea asigura trecerea a 1,6 mil. tone metrice pe an. Volumul investiţiilor în construcţia liniei pneumatice a constituit circa 1,6 mil. dolari", a spus Vaja Jhashi.
El a menţionat că "această linie pentru culturi cerealiere este un proiect unic nu doar pentru Moldova, dar, în genere, în spaţiul european şi asiatic".
"Sunt multe proiecte, în cadrul cărora, prin intermediul pneumaticii, se asigură transportarea unui anume tip de materiale de construcţie, dar pentru a face acelaşi lucru în cazul culturilor cerealiere şi a porumbului sunt necesari anumiţi parametri. E vorba şi de viteza fluxului şi de însuşi procesul de transportare. Producţia pe bandă circulă în loturi, dar cu asigurarea ambalajului aerian. Proiectul a fost realizat prin atragerea unei companii ruse şi a unei companii ucrainene. Pentru noi este foarte important să folosim noile tehnologii în business-ul nostru şi să le aducem în Moldova", a subliniat şeful companiei.