Compania ZTE este interesată să investească în implementarea tehnologiei 5G în Republica Moldova. Intenția a fost anunțată de reprezentanții companiei care s-au aflat în țara noastră. În același timp, presa străină tot mai mult vorbește despre o eventuală interdicție pe piața europeană a echipamentelor chineze pentru rețelele mobile de generație următoare din motive de securitate.
Astfel, recent reprezentanții companiei ZTE au avut întrevederi cu premierul Pavel Filip și ministrul Economiei și Infrastructurii Chiril Gaburici. Cei doi oficiali au declarat că țara noastră este deschisă pentru investițiile chineze, iar Jianbo Wang, director executiv ZTE a spus că apreciază deschiderea oficialilor din Republica Moldova în dezvoltarea infrastructurii IT și interesul pentru investițiile chineze.
Trebuie de menționat că ZTE, împreună cu compania Huawei, reprezintă vârful de lance al companiilor hi-tech chineze. Acestea, însă, au fost acuzate că ar avea strânse legături cu regimul comunist chinez. Cele două companii au fost învinuite că au spionat de multe ori companiile americane în beneficiul Partidului Comunist.
Veceaslav Ioniță: ZTE este foarte competitiv la capitolul preț
Întrebat despre perspectivele implementării tehnologiei 5G în Moldova, Veaceslav Ioniță, expert IDIS Viitorul, ne-a declarat că noi trebuie să avem tehnologia 5G, iar acest fapt este dictat de transformările extrem de rapide de pe piața de telecomunicații.
Potrivit lui, pe piața de telecomunicații se întâmplă niște transformări enorme. Inițial piața de telecomunicații era dominată de telefonia fixă, după care a venit telefonia mobilă, care practic a omorât-o pe cea fixă. Acum, însă, telefonia mobilă încet moare, iar în locul ei apare alte forme de transmitere a datelor. Telefonia mobilă deja de câțiva ani la rând înregistrează scădere a veniturilor.
„Oamenii vorbesc din ce în ce mai mult, doar că 75 la sută din comunicarea lor este prin programe de tip date, pe diverse aplicații. De aceea, toate companiile de telefonie înțeleg că viitorul este nu la convorbirile telefonice, dar la transferurile de date”, ne-a explicat Veaceslav Ioniță.
Expertul a precizat că tehnologia 5G corespunde exact evoluțiilor extrem de rapide de pe piața telecomunicațiilor , iar soluțiile propuse de companiile din China sunt destul de competitive.
Întrebat despre aspectele de securitate care nemijlocit apar în urma aplicării acestei tehnologii și despre eventuala interdicție care ar putea primi companiile chineze, Veaceslav Ioniță a răspuns că autoritățile noastre trebuie să dea răspuns la această întrebare.
Potrivit lui, este greu de stabilit dacă este vorba despre un război economic sau probleme de securitate. Țările bogate își permit să se gândească mai mult la aspecte de securitate, iar cele sărace vorbesc despre asta mai puțin.
„Percepția mea ca economist este că ZTE este foarte competitiv la capitolul preț și există risc că este un război economic, iar securitatea nu este o problemă atât de reală cum se presupune că ar fi”, a adăugat el.
UE ia în considerație propuneri de a exclude firmele chineze
Recent, agenția Reuters a anunțat cu referire la patru oficiali UE de rang înalt că Uniunea Europeană ia în considerare propuneri care ar însemna o interdicție de facto a echipamentelor Huawei Technologies Co pentru rețelele mobile de generație următoare, ceea ce va adăuga o presiune internațională asupra celui mai mare producător de telecomunicații din lume.
Sursa citată menționează că o mișcare de a exclude firmele chineze, cum ar fi Huawei, ar fi probabil bine-primită de Statele Unite, care a încercat să prevină companiile americane din a cumpăra echipamente de infrastructură Huawei și a făcut presiuni asupra aliaților să facă același lucru.
Experții de securitate americani sunt îngrijorați că tehnologia 5G ar putea fi utilizată de guvernul chinez pentru spionaj – îngrijorare pe care cei de la Huawei o numește nefondată.
Conform celor 4 oficiali UE, o opțiune luată în considerare de Comisia Europeană este modificare unei legi privind securitatea informatică din 2016, care impune companiile implicate în infrastructuri critice să ia măsuri de securitate adecvate.
„Prin modificarea definiției de infrastructură critică pentru a include așa-numitele rețele mobile de a 5-a generație, legea ar preveni efectiv întreprinderile UE din a utiliza un astfel de echipament furnizat de o țară sau o companie suspectată de folosirea echipamentului său pentru sabotaj sau spionare”, spun oficialii.
„Alte schimbări ar putea fi, de asemenea, necesare sau făcute, cum ar fi modificarea regulilor de procurare”, au adăugat oficialii.
Oficialii au subliniat faptul că orice schimbări nu au fost legate de o singură companie și au fost determinate de preocupările generale privind securitatea națională referitoare la China.
O purtătoare de cuvânt a Huawei a declarat că: „Huawei este deschisă și angajată să lucreze cu instituțiile europene pentru a dezvolta un standard de securitate cibernetică pentru Europa” și a mai adăugat că deschiderea unui nou centru de informatică în martie de la Bruxelles subliniază angajamentul companiei față de Europa.
Huawei a negat acuzațiile de spionaj și sabotaj. Guvernul chinez neagă orice intenție de a spiona Occidentul și a denunțat interzicerea furnizorilor chinezi de 5G în SUA și Australia ca nefondată.
Ce este 5G şi cum funcţionează această tehnologie?
Este a cincea generaţie de conectivitate a internetului mobil, care promite viteze mult mai mari de încărcare şi descărcare, acoperire mult mai largă şi conexiuni mai stabile.
Astfel, tehnologia 5G promite viteză de descărcare de 10-20 de ori mai repede decât cea pe care o utilizăm în prezent, potrivit BBC. De exemplu, un film HD va putea fi descărcat într-un minut sau mai puţin.
Aceste cifre sunt valabile pentru reţelele 5G care vor funcţiona în prima fază alături de reţelele 4G LTE deja existente.„Orice facem acum cu smartphone-urile noastre, vom putea să o facem mai repede şi mai bine”, spune Ian Fogg, analist în cadrul Open Signal, o companie de analiză în cadrul segmentului de date mobile.
În acelaşi timp, mulţi consider că 5G va fi crucială pentru vehiculele autonome şi pentur comunicarea dintre acestea pentru a citi datele din trafic şi hărţi în timp real.
La o scară mai mică, cei care se joacă pe telefon vor experimenta mai puţine întârzieri de conexiune, sau deloc. Jocurile pe mobil ar trebui să ajungă la reacţii instante şi fără timpi de aşteptare.
China – țara cu care R.Moldova are cea mai mare balanță comercială negativă
Între timp, datele Biroului Național de Statistică arată că China se află printre primii 10 parteneri comerciali ai Republicii Moldova.
În 11 luni ale anului 2018, țara noastră a importat din China mărfuri în valoare de circa 550 milioane lei, în timp ce exporturile au constituit doar 17 milioane lei. Astfel, China este cel de-al treilea partener comercial al țării noastre la importuri, după România și Rusia.
De asemenea, autoritățile de la Chișinău anunță periodic despre avansarea în negocierile asupra unui Acord de Liber Schimb dintre Republica Moldova și Republica Populară Chineză. Mai mult de 70% din textul legal a fost agreat, iar un element nou inclus în acord se referă la capitolul investiții, fapt care va facilita atragerea investițiilor chinezești. Totodată, în țara noastră activează 85 de companii cu capital chinezesc.
Guvernul, la ultima sa ședință, a anunțat că vrea să reabiliteze două drumuri naționale cu sprijinul Băncii chineze, China Citic Bank Corporation Limited. Suma estimativă а împrumutului constituie 228 de milioane de euro.