Steve Jobs, despre diferenta dintre oamenii care realizeaza lucruri si cei care doar viseaza

  • 30 oct. 2017, 9:47
  • 1 519

Steve Jobs spunea, in urma cu 22 de ani, ca un singur lucru separa oamenii care isi indeplinesc visele de cei care doar viseaza. Si desi fraza asta nu suna a ceva ce ar fi rostit fondatorul Apple, este un lucru pe care toti am putea si ar trebui sa il facem.

Steve Jobs si-a setat dintotdeauna asteptari mari: si-a provocat angajatii sa lucreze mai mult, mai bine si sa fie mai intreprinzatori – cateodata mai mult decat ar fi crezut ei ca este posibil. Putem spune ca Jobs era o persoana solicitanta. Dar tot el credea foarte mult in puterea de a cere, scrie Inc.com.

"N-am gasit niciodata pe nimeni care nu voia sa ma ajute daca i-am cerut ajutor ... Am sunat la Bill Hewlett cand aveam 12 ani. Buna ziua, sunt Steve Jobs, am 12 ani, sunt student la liceu, vreau sa construiesc un contor de frecventa si ma intrebam daca aveti piese de schimb pe care le pot avea. A ras si mi-a dat piesele de schimb si mi-a dat o slujba in acea vara la Hewlett-Packard ... si m-am simtit ca in rai.

N-am gasit niciodata persoane care sa fi spus nu sau sa fi inchis telefonul cand am sunat. Eu doar am intrebat. Si cand ma intreaba oamenii, incerc sa fiu receptiv, sa platesc acea datorie de recunostinta inapoi.

Majoritatea oamenilor nu ridica telefonul si nu suna. Cei mai multi oameni nu cer niciodata si asta separa, uneori, oamenii care fac lucruri de oamenii care doar viseaza la ele.

Desigur, cateodata nu este usor sa ceri ajutor. Te poate face sa te simti nesigur sau vulnerabil. Dar, desi pare ciudat, este un lucru bun.

Cand ceri ajutorul, fara calificari sau incercand sa imbunatatesti imaginea, atunci cand spui doar "Poti sa ma ajuti?" se intampla multe lucruri puternice, mai ales pentru cealalta persoana.

Arati respect. Fara a o spune cu adevarat, spui: Stii mai multe decat mine. Spui: Poti face ceea ce nu pot. Spui: Ai experienta, talente sau altceva pe care eu nu le am. Spui: Te respect.

Arati incredere. Arati vulnerabilitate, iti recunosti slabiciunea si implicit arati ca ai incredere in cealalta persoana. Arati ca vrei sa asculti. Spui: Nu trebuie sa imi spui ce crezi ca vreau sa aud, spune-mi ce crezi ca ar trebui sa fac.

Aratand respect si incredere in ceilalti si oferindu-le libertatea de a-ti impartasi expertiza sau cunostintele, nu obtii doar ajutorul pe care crezi ca il doresti. Obtii si ajutorul de care ai nevoie.

La fel obtin si ceilalti oameni, pentru ca au un adevarat sentiment de satisfactie si de mandrie care provine din faptul ca le-ai aratat respectul si increderea pe care ei - si toata lumea - o merita. In plus, le faci sa le fie mai usor sa iti ceara ajutor atunci cand au nevoie de tine. Ai aratat ca este bine sa iti exprimi vulnerabilitatea, sa recunosti o slabiciune si sa stii cand ai nevoie de ajutor.

Iar apoi, ai ocazia sa spui doua cuvinte incredibil de puternice – iti multumesc – pe care le intentionezi cu adevarat. Si acest lucru ar trebui sa te convinga: daca Steve Jobs era dispus sa ceara ajutor, nu ar trebui sa o facem si noi?