Sondaj: Atitudinea față de femeile în funcții decizionale se schimbă

  • 10 dec. 2019, 16:21
  • 576

Cu cât funcția de conducere este mai importantă, cu atât mai mulți cetățeni preferă ca această funcție să fie ocupată mai degrabă de către un bărbat.

Potrivit unui sondaj realizat de către Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, în perioada 25-31 octombrie, în Republica Moldova mai există percepția că anumite categorii de persoane nu trebuie să fie prezente în procesul decizional sau în funcții publice, transmite IPN.

Natalia Covrig, coordonatoare de programe în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, a spus, la o conferință de presă la IPN, că, atunci când vine vorba de președintele unui comitet de părinți, peste 22% dintre respondenți au dat preferință femeilor și doar 9% – bărbaților. 

Funcția de președinte de țară este încredințată în proporție de aproape 30% unui bărbat și doar 7% unei femei. Discrepanțe de acest gen sunt și când vine vorba de funcția de deputat, primar, președinte de raion etc.

Potrivit Nataliei Covrig, situația s-a îmbunătățit față de 2006, când 50,3% dintre cetățeni considerau că doar un bărbat poate fi președinte de țară. 

„Se vede clar că se schimbă percepțiile, atitudinea față de prezenta femeilor în funcții decizionale. Acest lucru ne dă speranța că la următoarele scrutine va crește numărul femeilor care vor candida în aceste funcții importante”, a spus Natalia Covrig.

Expertul în domeniul analizelor statistice, Vasile Cantarji, a menționat că monitorizarea știrilor, spoturilor, dezbaterilor și talk-show-urilor la nouă posturi de televiziune, în perioada 19 septembrie-19 octombrie, a arătat că participarea femeilor candidate la dezbateri a fost mai joasă decât prezența lor pe listele electorale. Partidele politice au desemnat femeile la televiziunile mai puțin populare.

Potrivit expertului, 41% din spoturile electorale au reprezentat în exclusivitate bărbații și doar 10% femeile. În format mixt spoturile au fost în proporție de 8%. În restul cazurilor a fost fără candidați și candidate. Spoturile unde domină bărbații au fost rulate majoritatea în orele de maximă audiență. 

În ceea ce privește talk show-urile, femeile practic au lipsit din platourile televiziunilor, în 85% dintre cazuri au fost prezenți bărbații. În cazul știrilor, în proporție de peste 90% au dominat bărbații.

Alina Andronache, coordonatoare de programe la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, a spus că acest tablou arată că femeile rămân totuși subreprezentate și că mai este mult de muncit ca Republica Moldova să ajungă la acel echilibru de gen în procesul decizional.

Andrei Brighidin, director evaluare și dezvoltare în cadrul Fundației Est-Europene, spune că, pentru a schimba situația, trebuie să contribuie mai mulți actori ai societății, inclusiv partidele politice, iar autoritățile să-și intensifice eforturile pentru a implementa politicile naționale în domeniul egalității de gen.