Şi-a vândut maşina pariind pe o afacere cu puţine şanse de reuşită. Azi are venituri de aproape 500.000 euro

  • 13 sept. 2017, 18:50
  • 642

A pus bazele austriamed (AT-Med), o companie de turism medical românia-austria, pentru care a primit şi subvenţii consistente din partea statului austriac. Prin intermediul companiei sale, circa 300 de pacienţi români se tratează anual în austria, iar businessul a ajuns la rulaje de aproximativ 460.000 de euro.

Ideea unei afaceri în domeniu s-a ivit după ce tânărul cu pregătire economică şi experienţă în vânzări şi-a ajutat un prieten cu formalităţile de internare într-un spital din Austria, ţară în care a crescut şi locuieşte. Ulterior, el i-a sugerat că ar putea face un business prin care să-i ajute pe alţi români să se trateze în Austria, iar sfatul său pare să fi avut succes. Valoarea investiţiei iniţiale în acest business a fost de circa 25.000 de euro, bani proveniţi din surse proprii. ”Mi-am vândut maşinile pentru a reuşi să pornesc businessul. Ulterior, am depus un dosar pentru a primi ajutor din partea statului austriac“, povesteşte el.

Fiind singurul jucător de pe piaţă care făcea acest lucru în momentul respectiv, statul i-a aprobat cererea, iar în prezent primeşte pe această cale până la 250.000 de euro anual, ”garanţia că firma nu o să intre în faliment sau în datorii“, precizează tânărul. ”Cel mai mare impediment a fost reprezentat de faptul că nu ştiam cum vom aduce pacienţii români în Austria. Mai mult decât atât, în privinţa pacientului, totul este imprevizibil şi nu ştii niciodată ce-ţi rezervă ziua de mâine“, adaugă Pencea.

în ciuda îngrijorărilor sale, afacerea a crescut de la an la an, iar astăzi prin intermediul companiei circa 300 de pacienţi, în medie, se tratează la spitale de stat sau private din Austria. ”Dacă pacientul alege să meargă la drum cu noi, totul se va întâmpla într-o perioadă de timp foarte scurtă, de la analizarea documentelor, până la internarea pacientului“, explică el. în momentul în care pacientul îşi dă acordul, AT-Med îi organizează transportul şi stabileşte clinica unde va beneficia de servicii medicale, îi oferă un însoţitor pe durata tratamentului, care se va afla în permanenţă alături de el, dar şi un traducător oficial.

Dacă este nevoie, după finalizarea tratamentului sau a intervenţiei chirurgicale, compania trimite pacientului medicamentele de care are nevoie în România. ”Rămânem în contact cu el, iar periodic aducem un medic în România care să-l consulte şi să-i verifice starea de sănătate“, explică Pencea. De asemenea, dacă pacientul alege să meargă la drum cu AT-Med, totul se va întâmpla într-o perioadă de timp foarte scurtă de la analizarea documentelor până la internarea pacientului, deoarece ”mergem la cei care ne răspund cel mai repede“, oferă asigurări antreprenorul.

Compania îi pune la dispoziţie mai multe variante, atât spitale de stat, cât şi clinici private, în funcţie de posibilitatea financiară a pacientului, iar un criteriu prin care sunt alese spitalele este rata de răspuns a acestora, ”cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru pacient“. ”O altă diferenţă faţă de alte companii este aceea că noi nu percepem costuri pentru pacient în ceea ce ţine de a doua opinie. Pentru a afla care sunt variantele de terapie în Viena, oferim o a doua opinie medicală gratuit“, adaugă acesta.

în prezent, la AT-Med apelează lunar circa 25 de pacienţi, în medie, spune fondatorul companiei, a cărei echipă este formată momentan din cinci persoane; antreprenorul spune însă că are ”planuri serioase de a o extinde“. ”îmi doresc să am în echipă un psiholog care să ajute pacienţii să depăşească momentele dificile şi o altă persoană care să se ocupe de integrarea pacientului în societate după ce a avut o problemă gravă de sănătate“, spune el. Dacă anul trecut compania a ajuns la afaceri de circa 460.000 de euro, pentru anul acesta Pencea estimează o creştere a cifrei de afaceri cu până la 30%, iar printre planurile sale se numără extinderea şi în alte ţări, cum ar fi Bulgaria sau Republica Moldova. ”Pe termen lung, visul meu este să deschid un spital oncologic în Bucureşti“, spune Pencea.

Antreprenorul ţine să precizeze că există multe diferenţe între piaţa serviciilor medicale locale şi cea austriacă, argumente care îi determină pe pacienţii cu care lucrează să aleagă Austria în detrimentul României. ”în primul rând, medicul are o altă abordare. Pacientul pleacă din Austria cu răspunsuri la toate întrebările pe care le are, cu analizele efectuate în cel mai scurt timp. în al doilea rând, aparatura medicală este de ultimă generaţie. Nu pot fi comparate investiţiile în sistemul medical din Austria cu cele din România“, explică el. De asemenea, medicii de acolo, chiar şi profesorii universitari sunt activi şi participă la orice congres medical pentru perfecţionare, însă cel mai important aspect este tratamentul pe care pacientul îl primeşte. ”Tratamentul este atribuit individual şi personalizat în funcţie de felul în care răspunde organismul la medicamente. în cazuri oncologice, spre exemplu, se ia în considerare ADN-ul pacientului“, menţionează el. întrebat care ar fi diferenţa de costuri suportate de pacient faţă de ţara natală, Pencea răspunde prin aceea că situaţia nu poate fi abordată printr-o diferenţă de preţ, ci de calitate şi cantitate. De exemplu, numărul citostaticelor atribuite pacientului este mai mult decât triplu faţă de cât primeşte pacientul în România, iar schema de tratament se schimbă la trei cicluri dacă pacientul nu dă randament, mai spune antreprenorul.

Fondatorul AT-Med nu oferă cifre legate de costurile aferente unui tratament în Austria, deoarece ”depinde foarte mult de specialitatea căutată, de complexitatea etc.“, însă precizează că un pacient român lasă în medie circa 20.000 de euro pe an în sistemul medical austriac; pe de altă parte, 5-7% dintre paturi sunt rezervate pacienţilor străini din orice ţară. 

Despre sistemul de sănătate din România, Pencea are ”o părere destul de bună“. De trei ani AT-Med face consultaţii cu medici din Austria într-unul dintre cele mai mari lanţuri de spitale din ţară, unde ”condiţiile sunt foarte bune - există aparatură de performanţă, infrastructura clinicilor este foarte bună, condiţiile la fel, iar viziunea medicilor începe să se schimbe“, spune acesta, fără a preciza numele lanţului. Iar fenomenul de turism medical pe care îl cunoaşte România în ultimii ani – dezvoltat în principiu pe partea de operaţii estetice şi servicii de stomatologie – este un segment în dezvoltare, dar ”cel mai important lucru este starea de sănătate a pacienţilor români. Cu cât vor avea şansa de a se trata la standarde înalte în clinici de top, cu atât va fi mai bine pentru ei“, consideră antreprenorul. 

Turismul medical s-a diversificat în ultimii ani şi în România, iar cele mai căutate specializări medicale, după cum observă şi fondatorul AT-Med, sunt stomatologia, chirurgia estetică, dar şi ortopedia sau oftalmologia. Străinii fac economii de circa 70% pentru un tratament în România faţă de ţara de origine, mai ales în ceea ce priveşte chirurgia estetică şi stomatologia, conform zf.ro. De exemplu, dacă în România un implant dentar din gama premium costă 750 de euro, în Marea Britanie poate ajunge şi la 2.600 de lire sterline.

Potrivit estimărilor Seytour, companie specializată în turism medical, piaţa turismului medical din România se ridică la aproximativ 300 milioane de euro, fiind dominată de servicii spa şi wellness, şi are o perspectivă de creştere dacă sistemul public şi privat se vor implica mai mult în dezvoltarea infrastructurii şi în promovare. Cheltuiala medie a unui turist străin pentru servicii medicale în România este de 3.000 – 3.500 de euro. Pe de altă parte, cele mai solicitate destinaţii pe segmentul de turism medical de către români sunt Ungaria, Turcia, Austria, Germania şi Israel, iar un român cheltuieşte în străinătate pentru servicii medicale peste 5.000 de euro.