Șefa unui internat din Chișinău, cercetată penal după ce și-a însușit salariile mai multor angajați

  • 14 iun. 2018, 15:19
  • 1 888

Șefa internatului unui liceu din capitală este cercetată penal de CNA şi procurorii anticorupție într-un dosar de abuz de serviciu. Aceasta este bănuită că și-ar fi însușit, integral sau parțial, banii de pe cardurile salariale ale mai multor angajați și pseudo-angajați ai instituției.

Schema funcționa în felul următor. Șefa, în virtutea funcției deținute și folosind situația de serviciu, ar fi salarizat neîntemeiat persoane angajate fictiv în cadrul liceului. Aceasta ar fi inclus în tabelele de pontaj pseudo-angajații, care se aflau, de facto, peste hotarele țării. Ulterior, după ce listele erau aprobate de directorul liceului și banii erau transferați la card, femeia și-ar fi însușit nestingherit mijloacele bănești.

Totodată, s-a reușit documentarea cazurilor, când mai multe persoane angajate în diverse funcții auxiliare, care nu cunoșteau cum se folosește un card bancar, li se achita doar o parte din salariul calculat, restul banilor fiind retrași de pe carduri de către șefa internatului.

Ieri, ofițerii și procurorii anticorupție au operat percheziții la domiciliul şi în biroul de serviciul al bănuitei, unde au fost ridicate mai multe carduri bancare și mijloace bănești, proveniența cărora urmează a fi stabilită.

La această etapă, se evaluează prejudiciul material cauzat, urmând ca victimele să fie audiate.

Pentru abuzul de serviciu, legislaţia naţională prevede o pedeapsă de până 7 ani de închisoare cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Urmărirea penală este condusă de Procuratura Anticorupţie.