Consiliul Superior al Procurorilor anunţă concurs pentru funcția de procuror general al Republicii Moldova.
Dosarele candidaților pot fi depuse până în data de 24 octombrie, ora 17:00.
Câştigătorul va fi ales în baza regulamentului prevăzut în noua Lege cu privire la Procuratură, adică nu va mai fi votat în Parlament, ci va fi desemnat de șeful statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor.
Candidații trebuie să deţină cetăţenia Republicii Moldova, să cunoască limba de stat şi să aibă o experienţă în domeniu de cel puţin cinci ani.
Funcția de Procuror General a rămas vacantă după ce Corneliu Gurin și-a depus mandatul, în data de 26 februarie.
Până acum, interimatul funcției a fost asigurat de adjunctul procurorului general, Eduard Harunjen.
De asemenea, a fost anunţat concurs şi pentru funcţia de şef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, creată după reformarea acestui sistem.