Poate articolul ăsta nu o să vină ca o surpriză pentru toți oamenii care mă cunosc, dar pentru un angajator sau colaborator viitor o să fie ca o lovitură în freză. Am trăit o perioadă în care tot ce era mai important pentru mine era jobul la care mergeam, acolo mâncam, acolo aveam prietenii, acolo aveam proiectele. Viața mea era jobul ăla și serialul de dinainte de culcare. Uneori nici măcar serialul pentru că aduceam munca acasă și adormeam tot cu jobul în gând. În timpul liber ieșeam ghici cu cine? Tot cu colegii de la job. Zilele mele treceau similar și tot ce făceam era să îmi distrug creierul cu jobul în care eram și cu lipsa de aer din bula de muncă, scrie modapebune.ro
Am trăit așa ani buni. Până când am avut 2-3 experiențe de job care mi-au demonstrat următoarele:
- colegii tăi nu sunt prietenii tăi cei mai buni, când pleci de acolo o să te uite și n-o să mai comunice atât de mult cu tine.
- nimeni nu e de neînlocuit. Am muncit la un job de mi-au sărit capacele, am slăbit și nu mai eram om ca să aflu pe ultima sută de metri că mi s-a dizolvat postul.
- cu cât te implici emoțional mai mult cu atât te doare mai tare atunci când se întâmplă ceva neașteptat. De genul, un coleg cu care credeai că ești prieten te pârăște nu știu cum sau îți fură pâinea de la gură. Work bff forever, right?
- nimeni nu pune valoare pe cât muncești tu, ci pe cât îi pupi în cur pe alți și cum te integrezi în colectiv. Muncești peste program? Ești căsătorit cu jobul? Un pișat dacă nu vii la petrecerile organizate de la firmă și nu comunici cu X-uleasca despre copilul ei plictisitor și urât.
După ce am trecut prin experiențele astea, nu am mai pus jobul pe primul loc. Am hotărât că ce contează cu adevărat este să muncesc pentru mine: să scriu, să citesc, să mă ocup de ce mă face pe mine fericită atunci când nu sunt la job. Implicarea există până la finele programului, apoi orice telefoane și mail-uri vor fi ignorate.
Admir oamenii care pun jobul pe primul loc, mereu am făcut-o, dar mereu am împărtășit din experiențele mele cu ei. Am avut câteva dăți în care era să dau burnout de nesomn, nemâncare și stres. Eram palidă și pielea mea nu văzuse lumina zilei pentru că lucram la un proiect imens, c-un brand de prestigiu și doar asta respiram și visam. Dar apoi când mi-am dat seama că mă distrug făcând așa, am realizat că nu ar trebui să pun jobul pe primul loc, ci, SURPRIZĂ MARE, pe mine.
Nu am mai neglijat alimentația, nu am mai sărit peste pauza de masă și mereu mi-am făcut program creativ în afara programului de muncă. Zilele întotdeauna au trecut diferit, iar sănătatea mea nu a mai avut de suferit. Nu înțeleg cum în România muncim ca niște proști, pe salarii de căcat sau acceptabile, dar preț nu se pune numai pe cât muncești, ci și pe cât îi pupi în cur pe alții și cât stai să le asculți poveștile colegilor.
Tot ce știu e că eu contez cel mai mult, iar dacă nu simt să fac ceva, n-o să mă prefac. Ceea ce vă recomand și vouă.
Poate articolul ăsta nu o să vină ca o surpriză pentru toți oamenii care mă cunosc, dar pentru un angajator sau colaborator viitor o să fie ca o lovitură în freză. Am trăit o perioadă în care tot ce era mai important pentru mine era jobul la care mergeam, acolo mâncam, acolo aveam prietenii, acolo aveam proiectele. Viața mea era jobul ăla și serialul de dinainte de culcare. Uneori nici măcar serialul pentru că aduceam munca acasă și adormeam tot cu jobul în gând. În timpul liber ieșeam ghici cu cine? Tot cu colegii de la job. Zilele mele treceau similar și tot ce făceam era să îmi distrug creierul cu jobul în care eram și cu lipsa de aer din bula de muncă, scrie modapebune.ro
Am trăit așa ani buni. Până când am avut 2-3 experiențe de job care mi-au demonstrat următoarele:
După ce am trecut prin experiențele astea, nu am mai pus jobul pe primul loc. Am hotărât că ce contează cu adevărat este să muncesc pentru mine: să scriu, să citesc, să mă ocup de ce mă face pe mine fericită atunci când nu sunt la job. Implicarea există până la finele programului, apoi orice telefoane și mail-uri vor fi ignorate.
Admir oamenii care pun jobul pe primul loc, mereu am făcut-o, dar mereu am împărtășit din experiențele mele cu ei. Am avut câteva dăți în care era să dau burnout de nesomn, nemâncare și stres. Eram palidă și pielea mea nu văzuse lumina zilei pentru că lucram la un proiect imens, c-un brand de prestigiu și doar asta respiram și visam. Dar apoi când mi-am dat seama că mă distrug făcând așa, am realizat că nu ar trebui să pun jobul pe primul loc, ci, SURPRIZĂ MARE, pe mine.
Nu am mai neglijat alimentația, nu am mai sărit peste pauza de masă și mereu mi-am făcut program creativ în afara programului de muncă. Zilele întotdeauna au trecut diferit, iar sănătatea mea nu a mai avut de suferit. Nu înțeleg cum în România muncim ca niște proști, pe salarii de căcat sau acceptabile, dar preț nu se pune numai pe cât muncești, ci și pe cât îi pupi în cur pe alții și cât stai să le asculți poveștile colegilor.
Tot ce știu e că eu contez cel mai mult, iar dacă nu simt să fac ceva, n-o să mă prefac. Ceea ce vă recomand și vouă.