PwC România l-a recrutat pe Cristian Gavril ca Director în Departamentul de Servicii de Restructurare a Afacerilor

  • 3 nov. 2017, 10:46
  • 731

PwC România îşi întăreşte echipa de servicii de restructurare a afacerilor (BRS) prin recrutarea lui Cristian Gavril, care va fi Director în cadrul acestui department. 

„Prin venirea lui Cristian Gavril, sunt convins că PwC are una dintre cele mai bune şi mai experimentate echipe de servicii de insolvenţă şi de restructurarea afacerii din România. În ultimul an, activitatea noastră în acest domeniu a crescut foarte rapid, câştigând o serie de noi mandate de insolvenţă şi restructurare. Vom continua să investim în această zonă de business pentru a susţine actualele proiecte şi pentru a putea răspunde cât mai eficace nevoilor clienţilor noştri”, a declarat Edward Macnamara, Liderul Departamentului de Consultanţă de Management şi Tranzacţii, PwC România. 

„Cristian va lucra sub coordonarea mea, împreună cu Cristian Răvăşilă, celălalt Director din Departamentul de Servicii de Restructurare a Afacerii, precum şi împreună cu ceilalţi membrii ai echipei pentru a ne extinde prezenţa pe piaţă, prin câştigarea unor noi clienţi şi proiecte, construind o practică excepţională de insolvenţă şi restructurare”, a adăugat Macnamara. 

Înainte de venirea la PwC, Cristian a lucrat în domeniul serviciilor de insolvenţă şi restructurare, precum şi în sectorul financiar. El are peste 15 ani de experienţă profesională în zona serviciilor de insolvenţă, planificării strategice, restructurărilor financiare şi operaţionale. Este practician în insolvenţă şi este de formaţie economist, deţinând o diplomă EMBA la Asebuss&Coles College - Kennesaw State University Atlanta, SUA.

Cristian a gestionat un portofoliu vast de clienţi în diferite industrii (cuprinzand companii ale caror creanţe totale au depasit 100 milioane de Euro), oferindu-le acestora consultanţă pe diverse speţe legate de insolvenţă şi restructurare, inclusiv managementul situaţiilor de criză, asistenţă pe tot parcursul procedurii de insolvenţă, a lichidării voluntare, precum şi a procedurilor pentru prevenirea insolvenţelor. El are o experienţă bogată în administrarea dosarelor de insolvenţă, în care a furnizat soluţii care au dus la îmbunătăţirea performanţelor companiilor, a realizat şi implementat cu succes planuri de reorganizare şi a obţinut rezultate foarte bune în cazul procedurilor de faliment. 

Despre PwC

Scopul PwC este de a construi încredere în sânul societăţii şi de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din reţeaua PwC ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o reţea de firme prezentă în 158 de ţări cu mai mult de 236.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. Spuneţi-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră şi descoperiţi mai multe informaţii despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.