Psihologia culorilor în afaceri

  • 28 sept. 2018, 13:28
  • 1 143

Fiecare dintre noi are o relație emoțională mai puternică cu o culoare sau chiar cu mai multe și, de-acum, sunt binecunoscute studiile asupra influenței pe care culorile le au în toate aspectele vieții noastre. 

Gregory Ciotti, strateg în marketing, este de părere că răspunsurile noastre la culori nu sunt universale, ele fiind afectate de asemenea și de experiențe, context sau cultură. Și, cu toate acestea luate în considerare, evidența arată că o culoare poate influența rapid și în mod inconștient o decizie de cumpărare sau atitudinea noastră față de produse și mărci. Așadar, cum putem folosi culorile în folosul nostru și ce culori sunt cele mai indicate? Iată câteva sugestii: 

Albastru

Este cunoscut pentru proprietățile sale de liniștire și calmare. Este culoarea asociată stabilitățiîi, încrederii și loialității. În plus, albastru încurajează concentrarea. Este indicat dacă lucrezi de acasă, însă, la birou, ai grijă să nu devină exclusiv albastru în jur, pentru ca spațiul să nu arate mult prea oficial. 

Roșu

Din perspectiva marketingului și a brandingului, roșu atrage clar atenția, însă, de asemenea, poate evoca și pasiune, furie și chiar pericol, de aceea, este nevoie să te asiguri foarte bine că este culoarea potrivită proiectului cu care vrei să îl asociezi. În plus, roșu poate accelera bătăile inimii și fluxul sangvin. O imagine de această culoare aflată în birou poate să îi mențină motivați și activi pe membrii echipei, însă, cu siguranță, nu este cea mai bună alegere dacă pui preț pe liniște și calmitate.  

Galben

Altă culoare care atrage instantaneu atenția! Oferă un sentiment de mișcare și de viteză, acesta fiind și motivul pentru care este atât de popular în rândul lanțurilor de fast-food-uri sau al producătorilor de automobile. Unde mai pui că stimulează apetitul. Folosit cu moderație, această culoare oferă un simț al distracției și fericirii și poate reprezenta un plus în spațiile de lucru unde se pune accent pe creativitate. Ca și în cazul celorlalte culori, fiți atenți însă și la semnificațiile și diferențele culturale. De exemplu, în Egipt, galbenul este culoarea doliului. 

Negru

Această culoare oferă un simț al autorității și eleganței și poate face ca produsele voastre să arate instantaneu mai pline de stil și mai scumpe. O abordare monocromă poate reprezenta, spre exemplu, cea mai sigură cale de a crea o identitate de brand simplă și elegantă. Și, suprinzător poate, este și o alegere populară pentru decorarea biroului, oferind impresia de putere și sofisticare. Însă, evident, totul cu moderație și cu folosirea unor tușe mai luminoase și mai puțin intimidante. 

Verde

Este culoarea cea mai des folosită pentru a sugera un brand prietenos cu mediul. Însă, atenție, dacă nu acesta este primul mesaj pe care vrei să îl transmiți prin brandul tău. Verdele este o alegere bună daca vrei să oferi un sentiment de siguranță, durabilitate și putere.
La fel, merge bine și în birouri, fiind o culoare foarte prietenoasă cu ochiul. Nu obosește vizual și poate ajuta la împrospătarea până și celor mai anoste birouri. Totodată, verdele ajută la reducerea anxietății, de aceea, se recomandă folosirea acestei culori și prin cât mai multe plante prezente în birouri.