Persoana angajată în baza unui contract de muncă pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi lucrătorul independent poate fi detaşat pe teritoriul altui stat contractant pentru a efectua o activitate, păstrând statutul de persoană asigurată conform prevederilor legislaţiei naţionale.
Pentru a achita contribuţiile obligatorii de asigurări sociale de stat numai într-un singur stat, adică în statul care îl detaşează, lucrătorul detaşat/lucrătorul independent sau reprezentatul legal al acestuia trebuie să se adreseze la Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) cu o solicitare, la care să anexeze documentele justificative necesare. Formularul privind legislaţia aplicabilă emis de CNAS va servi drept temei pentru a scuti solicitantul de plata contribuţiilor de asigurări sociale, pentru aceleaşi venituri, în statul de detaşare.
Acest fapt este posibil în condiţiile prevăzute de acordurile internaţionale în domeniul securităţii sociale semnate de Republica Moldova cu Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Cehia, Austria, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, precum şi în baza Acordului în domeniul securităţii sociale cu Republica Federală Germania, care va intra în vigoare la 1 martie.