Producătorii agricoli din ţară sunt asiguraţi cu material semincer, susţine ANSA

  • 6 mar. 2019, 16:47
  • 519

La începutul actualului sezon agricol în ţară sunt depozitate circa 36 de mii de tone de seminţe pentru semănatul de primăvară, ceea ce constituie cu peste 14% faţă de cantitatea necesară, transmite MOLDPRES cu referire la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA).

Conform ANSA, din această cantitate, s-au  controlat şi certificat 24,5 mii de tone, sau aproximativ 69% din seminţele depozitate.

“În prezent, specialiştii din teritoriu ai Agenției controlează condiţiile de depozitare, păstrare şi ventilare a seminţelor pentru semănatul de primăvară. Sunt prelevate probele necesare, iar în laboratoarele specializate se efectuează testarea şi certificarea seminţelor. O atenţie deosebită este acordată gospodăriilor ţărăneşti, pentru aprovizionarea lor cu seminţe verificate, de calitate”, indică surse de la ANSA.

Potrivit sursei citate, tradiţional, deficitul de seminţe hibride de sfeclă de zahăr şi de rapiţă de primăvară este acoperit din importul efectuat de către fabricile de zahăr şi de către agenţii economici autorizaţi în comercializarea seminţelor.

“Gradul de asigurare la culturile leguminoase cu seminţe cu bob mic este de 95%, la culturile bostănoase de 92,7%, la cartof pentru reproducere – 49,5%. Pentru diminuarea deficitului de seminţe înregistrat la unele culturi, agenţii economici autorizaţi în domeniu importă seminţe”, afirmă ANSA.

În R. Moldova activează peste 170 de magazine agricole, care asigură producătorii agricoli din ţară cu variat material semincer.