Producătorii agricoli din Moldova vor fi ajutaţi să-şi promoveze producţia pe pieţele europene

  • 27 feb. 2019, 11:26
  • 381

Primele 19 companii moldoveneşti din domeniul producerii şi prelucrării fructelor şi mierii participă la un seminar la Chişinău în cadrul Programului de Export Coaching (ECP). Acesta prevede desfăşurarea unor instruiri ce au drept scop fortificarea capacităților companiilor în vederea accesării piețelor europene.

Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta anunţă asociaţia „Moldova Fruct”, care implementează programul în parteneriat cu Agenția olandeză CBI și Proiectul „Reforma Climatului Investițional în RM” al Corporaţiei Financiare Internaţionale (IFC).

Potrivit specialistului IFC, Felicia Pricop, Programul Export Coaching reprezintă un program de asistență individualizată pentru companiile agricole, care, în decurs de doi ani, va ajuta fermierii să ajungă pe noi pieţe în UE.

„Am ales cele mai bune și dedicate companii, iar experții noștri vor face tot posibilul pentru a le ajuta să concureze pe piețele europene în viitorul cel mai apropiat”, a spus ea. 

Prima rundă de instruiri se va desfășura în cadrul unui atelier sub genericul „Moldova - Plan de marketing pentru export: fructe proaspete, prelucrate și produse apicole”. Experții olandezi vor prezenta metodologia de elaborare a unui plan de marketing la export, vor asista participanții la determinarea oportunităților și avantajelor competitive care stau la baza strategiilor de export viabile. 

Specialistul în marketing „Moldova Fruct”, Adrian Cojocaru, a menţionat că acest atelier este prima fază a unui proces de instruire mai amplu, al cărui scop este elaborarea planurilor individuale de marketing la export pentru fiecare dintre cele 19 companii. A doua etapă va include pași concreți efectuați cu suportul și ghidarea CBI, inclusiv vizite de studiu și participare la expoziții internaționale specializate.