ODIMM lansează Concursul pentru jurnaliști

  • 29 mai 2018, 11:06
  • 831

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) anunță lansarea Concursului pentru jurnaliști: „Promovarea antreprenoriatului și a Programelor ODIMM”, ediția a II-a. Acesta are drept scop premierea celor mai buni jurnaliști care au realizat materiale privind activitatea întreprinderilor mici și mijlocii din Republica Moldova și programele ODIMM.

La Concurs pot participa jurnaliști care activează pe piața mediatică autohtonă din audiovizual, presa scrisă sau online, angajați ai unei organizații de presă și jurnaliști freelance care au publicat sau difuzat în perioada 1 ianuarie - 15 noiembrie, 2018, materiale cu impact privind activitatea ODIMM, Programele de susținere a antreprenorilor și beneficiarii acestora.


Evaluarea se va face în baza numărului de materiale publicate sau difuzate. Se vor lua în calcul corectitudinea și relevanța informației, promptitudinea și dezvoltarea subiectelor de presă cu elemente analitice.


Câștigătorii vor fi premiați în cadrul uneia dintre nominalizări:

  • Cel mai bun Reporter TV
  • Cel mai bun Reporter Radio
  • Cel mai bun Reporter Online
  • Cel mai bun Reporter Regional


Pentru a se înscrie în concurs doritorii vor completa Formularul de participare și vor trimite în perioada 15-30 noiembrie 2018 dosarele cu subiectele de presă la adresa de email:  office@odimm.md.
Câștigătorii vor fi anunțați în luna decembrie 2018, în cadrul unui eveniment oficial de premiere. Rezultatele vor fi mediatizate pe pagina web ODIMM și pe rețelele de socializare. Premiile vor fi oferite din partea organizației și a partenerilor noștri. Pentru informații suplimentare ne puteți contacta la telefonul + 373 (22) 22 53 77.

Vezi aici Regulamentul Concursului.