Compania chineză ”Sinomec” este interesată în realizarea proiectelor investiționale în Republica Moldova în sectorul energetic, în special segmentul fotovoltaic și energie regenerabilă, infrastructură, agroalimentar, etc. Declarația a fost făcută de președintele companiei Zhu Haixing în cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei.
Potrivit președintelui Zhu Haixing, compania ”Sinomec” a luat decizia de a intra pe piața moldovenească în urma unei analize a oportunităților fiscale, economice, vamale, care sunt oferite de autoritățile Republicii Moldova investitorilor străini, precum și așezarea geografică foarte avantajoasă a țării noastre, care poate deveni o punte de legătură dintre China și piața comunitară.
De asemenea, Zhu Haixing a menționat că ”Sinomec” intenționează să construiască în Republica Moldova un parc industrial pentru producerea panourilor fotovoltaice și accesoriilor pentru instalarea parcurilor dar și pentru producerea energiei din surse regenerabile.
Vicepremierul Octavian Calmîc a salutat decizia Companiei ”Sinomec” de a veni pe piața moldovenească cu proiecte investiționale de anvergură, demonstrând odată în plus că măsurile adoptate de autoritățile de la Chișinău privind crearea unui mediu atractiv pentru businessul din țară și de peste hotare dau roade, piața noastră devenind tot mai atractivă pentru capitalul străin, iar Republica Moldova devenind o punte de legătură dintre piața europeană și cea asiatică.
Interlocutorii au convenit asupra unui set de măsuri, care urmează a fi întreprinse în cel mai apropiat timp în scopul trecerii la proceduri practice privind inițierea și implementarea proiectelor investiționale. De asemenea, s-a convenit examinarea posibilității construcției până la finele anului a unui parc industrial.