O companie chineză, dispusă să lanseze un șir de proiecte investiționale în R. Moldova

  • 21 sept. 2018, 16:15
  • 535

Compania chineză MCC International Incorporation Ltd. intenționează să lanseze un şir de proiecte investiţionale în Republica Moldova în sectoare cheie ale economiei naţionale. Declarația a fost făcută de vicepreşedintele Companiei, Zhang Ye, în cadrul întrevederii la Beijing cu Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi.

Potrivit unui comunicat al MAEIE, ministrul Ulianovschi a salutat interesul MCC International Incorporation Ltd. de a participa la proiecte prioritare de modernizare și dezvoltare a economiei Republicii Moldova, precum infrastructura drumurilor, educaţia digitală, energia regenerabilă, gestionarea deşeurilor şi a resurselor de apă potabilă.

Antreprenorul Zhang Ye a declarat că MCC International este gata şi are abilităţile necesare să devină un partener de încredere al Guvernului Republicii Moldova în domeniile enunţate de către Ministrul Ulianovschi, menţionând că proiectul de construcţie a drumurilor naţionale şi a unui parc fotovoltaic poate fi demarat până la sfârşitul anului curent sau începutul anului 2019.   

MCC International Incorporation Ltd. este o companie contractantă top 10 din lume, listată la bursele de valori din Hong Kong şi Shanghai, cu peste 75 de sucursale şi filiale în străinătate și peste 120.000 de angajați. Anterior Compania a prestat servicii de construcţie a infrastructurii pentru parcul Disney-Land din Singapore, universităţi şi parcuri industriale din SUA, Kuweit, Egipt, Pakistan și alte state. 

Precizăm că ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a efectuat, în perioada 17 – 21 septembrie curent, o vizită de lucru în Republica Populară Chineză, unde a avut un șir de întrevederi bilaterale cu oficiali de rang înalt din conducerea acestei țări și a participat la lucrările Forumului Economic Mondial, numit și "Davos-ul de vară", care s-a desfășurat în orașul Tianjin.