Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea a crescut

  • 23 sept. 2016, 17:42
  • 948

Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea sau au fost reorganizate în opt luni din acest an a crescut cu peste 20 la sută, față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat (CIS). 

Statisticile oficiale relevă că numărul întreprinderilor care au fost radiate din Registrul de stat în regiuni se confruntă cu mai multe probleme și a scăzut mai pronunţat decît în capitală. Regiunile se află pe primul loc cu cele mai multe suspendări ale activității, respectiv 2436, în creștere cu 27 la sută. În municipiul Chișinău numărul firmelor dizolvate s-a majorat nesemnificativ, însă a urmat aceeași tendință de creștere.

Tot mai multe întreprinderi îşi sistează activitatea din cauza situaţiei financiare precare sau că sînt declarate fălite prin judecată. Datele statistice ale Serviciului Fiscal de Stat confirmă acest trend, în primele șase luni ale anului, numărul agenților economici care au intrat în insolvabilitate a crescut de trei ori.
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Sergiu Cioclea, a declarat zilele trecute că ponderea creditelor neperformante în total credite a crescut de la 8,9 la sută în 2014 la peste 16 la sută în acest an, inclusiv ca urmare a faptului că întreprinderi mari sînt în prag de faliment, iar altele din cauza situației financiare în care se află întîrzie cu achitarea ratelor.

Pe de altă parte, datele Camerei Înregistrării de Stat arată că numărul întreprinderilor noi înregistrate s-a redus. În ianuarie-august 2016 au fost luate în evidență în Registrul de stat 3787 de întreprinderi, cu aproape 90 mai puține decît în aceeași perioadă a anului precedent.