Nu lăsa miturile despre carieră să-ți limiteze opțiunile

  • 4 ian. 2018, 13:02
  • 692

Atunci când vrem să ne decidem ce job să acceptăm,  ce mașină să cumpărăm sau cu cine să ne căsătorim, de obicei nu stăm să studiem științific fiecare opțiune („OK, e timpul să mă căsătoresc, cred că voi consulta listele Biroului de Recensământ cu adulți necăsătoriți din orașul meu și de mâine o să încep să-i evaluez pe fiecare”).

În schimb, folosim strategii mentale care ne ușurează deciziile. „Persoana asta pare genul meu, să ieșim la o cafea să ne cunoaștem mai bine”. Asemenea „scurtături” mentale sunt eficiente, pentru că ne conduc de obicei la decizii bune într-un timp scurt. Totuși, ne pot și încurca, dacă nu avem destule informații despre domeniul respectiv. De exemplu, majoritatea dintre noi nu suntem destul de bine informați cu privire la planificarea carierei. Iar lipsa de informații sau presupunerile greșite ne pot limita în opțiunile noastre. De exemplu, nu te-ai căsători cu o persoană după prima întâlnire, chiar dacă te-ai simțit extraordinar de bine, nu? Totuși, mulți dintre noi pornim pe drum carierei fără a fi suficient de bine informați, lăsându-ne ghidați de niște idei larg răspândite, dar false.

Nu-ți limita opțiunile! Citește care sunt miturile larg răspândite despre carieră, află realitatea și ce trebuie să faci pentru nu te lăsa blocat de ele.

MIT: Există o singură carieră care mi se potrivește cel mai bine/trebuie să-mi găsesc și să-mi urmez pasiunea

REALITATE: Pentru că ești o persoană complexă, cu diverse interese, abilități și valori, există mai multe cariere care ți s-ar potrivi și ți-ar aduce satisfacție. Este important să-ți placă ceea ce faci, dar nu trebuie neapărat să ca jobul tău să fie o pasiune. Oricum, nu de la început. De altfel, mulți oameni nici nu au o pasiune anume, ci au mai multe interese. Alții au pasiuni care sunt dificil de transformat în surse de venit. Iar alți oameni își descoperă pasiuni abia după ce capătă experiență într-un anumit domeniu, fără să fi fost pasionați de la început.

CE SĂ FACI: Găsește-ți un domeniu sau mai multe pentru care ai un interes și explorează-l. Mulți oameni își descoperă pasiuni în felul acesta, experimentând. Fii deschis(ă) la diverse joburi care au aspecte care te interesează. Pe măsură ce lucrezi și devii mai bun(ă) în domeniul respectiv, s-ar putea ca interesul tău să se transforme chiar într-o pasiune. Pe de-altă parte, nu este nevoie să transformi orice pasiune într-o carieră. Îți poți urma pasiunile în toate domeniile vieții: prin voluntariat, hobby-uri, viață personală etc.

MIT: Cariera potrivită mă va împlini complet: îmi va plăcea tot ce fac, tot timpul și nu voi simți nici o clipă că muncesc

REALITATE: Încercarea de a-ți  căuta un loc de muncă perfect potrivit te va limita. Nu există nici o muncă care să-ți aducă împlinire totală, zi de zi, minut de minut. Zicala „găsește-ți pasiunea și nu vei mai munci o zi din viața ta” e falsă. Chiar dacă îți place în general activitatea respectivă, fiecare job sau carieră va avea și anumite sarcini mai neplăcute, dar care fac parte din profilul jobului. De exemplu, profesorii sau medicii au și anumite sarcini administrative, cei din IT sau finance trebuie uneori să țină și prezentări, un muzician trebuie să se și promoveze, nu doar să facă muzică etc. Chiar dacă îți deschizi firma ta, va trebui să te adaptezi la ce cere piața și să-ți aliniezi activitatea la nevoile clienților; nu vei putea face doar ce vrei tu, când vrei tu.

CE SĂ FACI: Nu există „prânz gratuit”. Ca să obții ceva valoros pentru tine, va trebui să depui efort și să te implici și în activități care la momentul respectiv par plictisitoare sau lipsite de sens. Important să îți placă în general ceea ce faci, chiar dacă ai parte și de sarcini neplăcute. Urmărește obiective să se potrivească cu ce e important pentru tine pe termen lung. Întreabă-te: acest lucru, chiar dacă este pe moment plictisitor sau neplăcut, mă va duce în direcția pe care o doresc?

MIT: O să-mi placă aceleași lucruri toată viața/ o să am aceeași carieră toată viața

REALITATE: Pe măsură ce câștigi experiență și te dezvolți profesional, interesele tale se pot schimba. În ziua de azi, mulți oameni termină facultatea, lucrează niște ani într-un domeniu și apoi descoperă că își doresc altceva de la munca lor. Acum  nu mai este deloc neobișnuit ca cineva care a terminat de exemplu studii economice să descopere mai târziu în viață că a devenit interesat de altceva: psihologie, educație sau agricultură eco.

CE SĂ FACI: Nu te gândi că e ceva greșit cu tine dacă ai descoperit că nu-ți mai place facultatea sau jobul pe care ți l-ai ales. În trecut, într-adevăr oamenii aveau de obicei aceeași carieră toată viața, dar acum acest lucru nu prea mai e valabil. Dacă vrei să îți schimbi drumul carierei, o poți face la orice vârstă. Identifică-ți mai întâi abilitățile care sunt ușor transferabile în orice domeniu. De exemplu  leadership, inteligență socială, munca în echipă, comunicare orală sau în scris. Apoi află ce noi cunoștințe și abilități presupune schimbarea pe care ți-o dorești și cum le poți dobândi: cursuri, certificări, voluntariate, etc. Poate vei câștiga mai puțin pentru o perioadă sau vei avea mai puțin timp liber, dar cu siguranță merită dacă asta înseamnă să ajungi să faci munca care îți place. Sunt mulți oameni care își schimbă cu succes cariera și devin astfel mult mai satisfăcuți de viața lor.

MIT: Este bine să-mi construiesc drumul carierei într-un domeniu în care se fac multe angajări, un domeniu „de viitor”

REALITATE: E o vorbă care spune că e greu să faci predicții, mai ales despre viitor. Nu există nici o garanție că un domeniu este „de viitor” și că dacă se fac multe angajări acum, așa va fi și peste 5 sau 10 ani. (În plus, dacă domeniul e la modă acum și mulți studenți se pregătesc acum pentru el, înseamnă că în viitor vor exista foarte mulți oameni care vor concura pentru acele joburi și probabil oportunitățile de angajare vor scădea). Apoi, multe joburi care există astăzi pot fi reconfigurate, pot deveni inutile în viitor sau pot fi preluate de roboți/mașini. În schimb, vor apărea joburi care nici nu există în prezent. Chiar și acum, noi locuri de muncă sunt create în fiecare an.

CE POȚI FACE: Ia decizii de carieră în funcție de ce îți place și e important pentru tine, nu în funcție de ce e la modă azi. Apoi, fii atent(ă) la schimbările și oportunitățile care apar. Planificarea carierei este un proces continuu, nu un lucru pe care îl faci odată pentru toată viața. Fii pregătit(ă)  pentru schimbare. Cariera ta va fi probabil un proces continuu de învățare, așa că întreabă-te periodic ce ți-ar mai plăcea să înveți și în ce direcție ai vrea să te dezvolți în continuare.

MIT: O să lucrez în domeniul în care mi-am făcut studiile

REALITATE: Cu câteva excepții (ex. medicină), angajatorii pun mult mai mult accent pe experiența anterioară de lucru (joburi, internshipuri, voluntariate) și pe abilitățile pe care le-ai dobândit astfel decât pe ce ai studiat la facultate. Studiile de licență sau master sunt doar o etapă în construirea carierei.

CE POȚI FACE: Vorbește sau citește interviuri cu profesioniști cu experiență în domeniile care te interesează și află cum au ajuns să facă ceea ce fac. Vei descoperi că există multe căi de intrare într-un domeniu și mulți oameni lucrează în domenii care nu au legătură cu ce au studiat în facultate. În multe domenii poți lucra având orice fel de studii superioare.

MIT: Anumite locuri de muncă sunt „pentru bărbați” și anumite locuri de muncă sunt „pentru femei.”

REALITATE: Marea majoritate a sarcinilor de muncă nu sunt legate de gen și pot fi îndeplinite cu succes de orice persoană pregătită și interesată de domeniul respectiv. Din ce în ce mai mulți bărbați și femei preiau roluri non-tradiționale genului lor care care le aduc satisfacții.

CE POȚI FACE: Gândește-te ce îți place și dobândește abilitățile necesare jobului pe care îl dorești.  Cel mai mare predictor al succesului și satisfacției profesionale este cât de interesat(ă) ești de domeniul respectiv și cât de dispus ești să înveți.

MIT: Trebuie să-mi aleg cariera în funcție de ce mă pricep să fac cel mai bine / în funcție de talentele mele

REALITATE: Abilitățile tale din prezent nu ar trebui să fie singurul factor în alegerea unei cariere. Ideea asta te poate limita foarte mult, pentru că există foarte multe lucruri la care ai putea deveni bun(ă) dacă ai exersa și ai învăța.

CE POȚI FACE: Ține cont și de ce îți place și ce ceea ce este important pentru tine: ce ai vrea să înveți, mediul de lucru, cât ai câștiga etc. Doar pentru că ești bun(ă) la ceva nu înseamnă că o să îți placă să faci asta zi de zi.

MIT: Majoritatea tinerilor știu deja ce vor să facă cu viața lor

REALITATE: Mulți tineri nu s-au decis asupra carierei lor și mulți se răzgândesc după ce s-au decis. Cele mai multe cariere se construiesc în timp, încercând mai multe lucruri.

CE POȚI FACE: Cunoaște-te cât mai bine, vorbește cu oameni care lucrează deja într-un anumit domeniu. Implică-te în internshipuri, voluntariate și joburi temporare pentru a-ți da seama mai bine ce vrei să faci pe viitor.

MIT: Majoritatea oamenilor știu cam ce joburi există pe piață și ce presupun ele, doar eu sunt confuz(ă)

REALITATE: Mulți oameni au auzit doar de ocupațiile foarte cunoscute: marketing, finanțe, vânzări, IT, doctor, inginer, avocat etc. În realitate sunt mult mai multe joburi pe piața muncii decât aceste stereotipuri, joburi de care nu poți afla decât dacă începi să te interesezi și să studiezi oferta de locuri de muncă. În plus, chiar și într-un domeniu precum marketingul există multe tipuri de joburi, fiecare cu alte cerințe și activități: brand management, cercetare de piață, copywriter, art director, client service și ar trebui să știi ce presupune fiecare ca să îți dai seama exact ce anume ai vrea să faci.
În plus, mulți oameni nu sunt conștienți de toate responsabilitățile și sarcinile asociate anumitor joburi. De altfel, multe stereotipuri sunt promovate de mass-media. De exemplu, dacă te uiți la seriale cu avocați, poți avea impresia că cei mai mulți avocați își petrec mai toată ziua pledând într-o sală de judecată, deși acest lucru nu e adevărat. Tot în seriale,  polițiștii petrec mult timp urmărind mereu infractori și punându-i după gratii, și mai puțin timp completând hârtii sau direcționând traficul. Iar cei din marketing sunt prezentați în filme ca venind mereu cu idei inovatoare de produs și nu petrec mai deloc timp gestionând bugete în excel.

CE POȚI FACE: Vorbește sau citește interviuri cu oameni care lucrează deja într-un anumit domeniu. Intră pe anunțurile de joburi și citește descrierea jobului: ce sarcini ar trebui să facă angajatul? Implică-te în internshipuri, voluntariate și joburi temporare și experimentează direct.

MIT: Dacă aștept destul de mult, norocul îmi va scoate în cale jobul/cariera dorită

REALITATE: Trebuie să fii proactiv, pentru că cei mai mulți oameni nu dau pur și simplu din întâmplare peste jobul potrivit, ci trebuie să-și creeze singuri oportunități. Altfel, te alegi cu ce se nimerește. Lumea e plină de angajați nemulțumiți, care au aplicat la primul job care le-a ieșit în cale, fără să se gândească dacă are vreo legătură cu ceea ce-și doresc.

CE POȚI FACE: Chiar dacă planurile sunt făcute să fie schimbate, dacă nu ai un plan de carieră și nu știi ce cauți, s-ar putea ca oportunitatea să treacă pe lângă tine fără ca tu s-o observi. Se spune că „cu cât încerci mai mult, cu atât ești mai norocos”. Adună cât mai multe informații despre tine și despre toate joburile care au legătură cu ceea ce-ți dorești și apoi, dacă îți lipsește ceva (experiență, abilități), dobândește-le! Gândește mereu în perspectivă: unde vrei să ajungi? Care este următorul pas?

MIT: Consilierii în carieră, testele de carieră sau un profesionist din domeniu îmi poate spune ce carieră mi se potrivește

REALITATE: Nimeni nu-ți poate spune ce să faci cu viața ta, cu atât mai puțin să-ți indice cariera ideală.
Un consilier în carieră te poate ajuta să te cunoști mai bine, să știi cum să profiți de oportunitățile de pe piața muncii și să-ți dezvolți abilități de carieră (gestionarea stresului, abilități de comunicare, leadership etc.)
Testele de carieră (personalitate, interese, inteligență) îți pot indica opțiuni de carieră interesante, la care nu te-ai gândit încă. Dar rezultatele lor trebuie analizate în mod critic, luând în considerare cunoștințele și experiența ta.
Iar profesioniștii în domeniu îți pot da informații și sfaturi utile, dar în final nimeni nu te cunoaște mai bine decât te cunoști tu.

CE SĂ FACI: Fie că o faci pe cont propriu, fie că o faci cu ajutorul unui specialist, cel mai important este să investești timp în a-ți explora opțiunile, pentru ca în final să iei cea mai bună decizie pentru tine.

MIT: Ca să-mi cresc șansele de angajare, trebuie să trimit cât mai multe CV-uri

REALITATE: Ca să-ți crești șansele de angajare, e important ca CV-ul tău să se potrivească cu cerințele joburilor respective, altfel vei fi dezamăgit(ă) că ai trimis 20 de CV-uri și nu ai fost chemat la nici un interviu.

CE SĂ FACI: În primul rând, dobândește prin studii, experiență de muncă, voluntariat sau internship abilități pe care le poți trece CV pentru a te diferenția de ceilalți candidați. Chiar și joburile care nu necesită experiență de muncă solicită anumite abilități precum cunoașterea unei anumite limbi străine, abilități de comunicare, etc. Citește descrierea jobului și verifică dacă din CV-ul tău reiese că ai abilitățile cerute. Apoi, pregătește-te ca la interviu să dai exemple concrete de situații în care le-ai demonstrat – va trebui să-i convingi pe angajatori că într-adevăr ai aceste abilități.

MIT: Chiar dacă sunt cerute, scrisorile de intenție nu sunt importante, pentru că nu sunt citite de angajatori. E suficient să trimit un model standard de pe net

REALITATE: Poate nu sunt citite cuvânt cu cuvânt, dar majoritatea angajatorilor le citesc măcar în diagonală și își dau seama foarte ușor dacă scrisoarea ta e un model luat cu copy/paste pe care îl trimit mulți candidați sau e scrisă chiar de tine. Faptul că ai investit timp pentru a scrie ceva personal, mai ales dacă te și exprimi cursiv și fără greșeli de ortografie, spune angajatorului multe lucruri despre tine: că ești motivat(ă), atent(ă) la detalii, că ai abilități de comunicare. De ce să pierzi această ocazie de a te diferenția, mai ales dacă e un job pe care chiar ți-l dorești?

CE SĂ FACI: Te poți inspira dintr-un model de pe net în ceea ce privește structura, dar scrie conținutul cu cuvintele tale. Subliniază cele mai importante aspecte din CV care te recomandă pentru acest job. Nu-ți înșira pur și simplu abilitățile, ci precizează activitățile care te-au ajutat să le dobândești. Verifică să nu ai greșeli de scriere - roagă un prieten să o citească înainte de a o trimite.

MIT: Nu există nici o metodă de a „proba” un nou job sau o nouă carieră fără a lucra efectiv acolo

REALITATE: Există multe moduri de a afla informații despre un job sau o carieră înainte de a lucra efectiv acolo. Cea mai simplă e să dai pur și simplu o căutare pe net.

De exemplu, O*NET OnLine e o bază de date cu informații despre sute de ocupații: ce activități includ, ce studii, abilități, cunoștințe, interese și valori presupun, cum e contextul de muncă, care este nivelul salariilor etc.
O altă modalitate mai personală de a obține informații de calitate să stai de vorbă cu cineva care lucrează într-un domeniu de care ești interesat și să-l întrebi de exemplu cum arată o zi tipică de muncă, ce-i place cel mai mult la job, ce nu-i place etc. Chiar dacă nu cunoști pe nimeni în domeniul care te interesează, asta nu trebuie să fie o piedică. Caută pe net oameni care fac lucruri interesante (de exemplu citește articole despre anumite cariere sau caută persoane pe LinkedIn) și contactează-i. Invită-i la întâlnire la cafea și roagă-i să-ți povestească despre munca lor. Spune-le că le faci tu cinste cu cafeaua! Întreabă-i cum au ajuns să facă ceea ce fac și ce sfat ți-ar da, dacă ai vrea să ajungi să faci și tu ceva similar. Multor oameni le va face plăcere că cineva este interesat de ceea ce fac și vor dori să te ajute. Iar dacă ceea ce ai aflat în aceste moduri sună promițător, poți încerca apoi un voluntariat sau un internship de câteva luni în zona respectivă, pentru a explora mai în profunzime zona.

Oricare este visul tău, cu puțină planificare și pregătire, ai toate șansele să-ți construiești un drum al carierei care să-ți aducă satisfacție. Îți doresc mult succes și inspirație!