Multe frici, anxietati, visuri si dorinte raman blocate pentru ca vrem sa fie totul “perfect”. Am intalnit prea multi oameni care nu au curaj sa incerce lucruri noi, care nu au curaj sa isi urmeze visurile, care nu au curaj sa traiasca cu adevarat din teama de a gresi.
Frica de esec este raspandita si vine imediat dupa frica de moarte, intr-un top al “fricilor”. Ne e frica sa nu gresim pentru ca am fost crescuti crezand ca a gresi este ceva rau, este rusinos si degradant. Total gresita aceata mentalitate care inca se transmite din generatie in generatie. A gresi este normal, este dovata de curaj ca incercam lucruri noi, este un pas esential si natural in orice proces de invatare.
Dezvoltarea personala este tot un proces de durata, cu urcusuri si coborasuri, deci cu reusite dar si cu greseli. Orice greseala insa este o alta lectie, un alt mod de a invata ce functioneaza si ce nu. O minte curioasa priveste greselile cu curiozitate, nu cu judecata – e bine sau nu. Ce poate sa para azi a fi gresit, maine se poate dovedi a fi o descoperire geniala!
Daca la nivel rational stim ca nimic nu este perfect, la nivel emotional ne este mult mai greu sa acceptam asta. Cand copil fiind ti s-a cerut sa fii “de nota 10”, sa faci o lucrare perfect, sa stai nemiscat in banca de clasa ca sa fii acceptat … acum ca adult, probabil ca ceri in continuare asta de la tine.
Prea multi oameni cer de la ei sa fie perfecti, sa faca totul impecabil, insa aceste cerinte sunt nerealiste si devin limitative. Nu incep o afacere pana cand nu am un plan perfect, nu cer o marire de salariu pana cand nu am feedback-ul de la manager ca sunt un angajat perfect, nu accept o relatie de iubire pentru ca ma consider imperfect, sau mai rau, cer perfectiunea de la celalalt.
Cand esti perfectionist in asa masura incat te auto-sabotezi in tot ceea ce iti propui sa realizezi, de fapt, perfectionismul denota o stima de sine foarte scazuta. Cand accepti ca nimeni nu este perfect, deci nici tu nu esti perfect, cand inveti sa te iubesti asa cum esti si sa faci eforturi constante pentru a trai asa cum iti doresti, incepi ca castigi incredere in tine. Cu incredere in tine ajungi sa primesti in viata imperfectul, accepti fiecare lectie de la viata, incerci sa te depasesti in mod constant.
Abia atunci cand accepti ca nu esti perfect poti incepe cu adevarat sa evoluezi, sa cresti, sa te dezvolti. Cand accepti ca perfectiunea nu exista si nici nu este de dorit (iti dai seama ce plictisioare ar fi viata?) incepi sa traiesti cu adevarat, sa te bucuri de tot ceea ce esti si ce ai!
Multe frici, anxietati, visuri si dorinte raman blocate pentru ca vrem sa fie totul “perfect”. Am intalnit prea multi oameni care nu au curaj sa incerce lucruri noi, care nu au curaj sa isi urmeze visurile, care nu au curaj sa traiasca cu adevarat din teama de a gresi.
Frica de esec este raspandita si vine imediat dupa frica de moarte, intr-un top al “fricilor”. Ne e frica sa nu gresim pentru ca am fost crescuti crezand ca a gresi este ceva rau, este rusinos si degradant. Total gresita aceata mentalitate care inca se transmite din generatie in generatie. A gresi este normal, este dovata de curaj ca incercam lucruri noi, este un pas esential si natural in orice proces de invatare.
Dezvoltarea personala este tot un proces de durata, cu urcusuri si coborasuri, deci cu reusite dar si cu greseli. Orice greseala insa este o alta lectie, un alt mod de a invata ce functioneaza si ce nu. O minte curioasa priveste greselile cu curiozitate, nu cu judecata – e bine sau nu. Ce poate sa para azi a fi gresit, maine se poate dovedi a fi o descoperire geniala!
Daca la nivel rational stim ca nimic nu este perfect, la nivel emotional ne este mult mai greu sa acceptam asta. Cand copil fiind ti s-a cerut sa fii “de nota 10”, sa faci o lucrare perfect, sa stai nemiscat in banca de clasa ca sa fii acceptat … acum ca adult, probabil ca ceri in continuare asta de la tine.
Prea multi oameni cer de la ei sa fie perfecti, sa faca totul impecabil, insa aceste cerinte sunt nerealiste si devin limitative. Nu incep o afacere pana cand nu am un plan perfect, nu cer o marire de salariu pana cand nu am feedback-ul de la manager ca sunt un angajat perfect, nu accept o relatie de iubire pentru ca ma consider imperfect, sau mai rau, cer perfectiunea de la celalalt.
Cand esti perfectionist in asa masura incat te auto-sabotezi in tot ceea ce iti propui sa realizezi, de fapt, perfectionismul denota o stima de sine foarte scazuta. Cand accepti ca nimeni nu este perfect, deci nici tu nu esti perfect, cand inveti sa te iubesti asa cum esti si sa faci eforturi constante pentru a trai asa cum iti doresti, incepi ca castigi incredere in tine. Cu incredere in tine ajungi sa primesti in viata imperfectul, accepti fiecare lectie de la viata, incerci sa te depasesti in mod constant.
Abia atunci cand accepti ca nu esti perfect poti incepe cu adevarat sa evoluezi, sa cresti, sa te dezvolti. Cand accepti ca perfectiunea nu exista si nici nu este de dorit (iti dai seama ce plictisioare ar fi viata?) incepi sa traiesti cu adevarat, sa te bucuri de tot ceea ce esti si ce ai!