În trimestrul II al acestui an, volumul total al transferurilor bancare de mijloace bănești din străinătate, în favoarea persoanelor fizice din Republica Moldova, a constituit 342,59 milioane dolari. Potrivit datelor prezentate de Banca Națională a Moldovei (BNM), 84,8 la sută din transferuri au fost efectuate prin sisteme de remitere de bani (doar în dolari, euro și ruble), în principal, fără deschiderea conturilor bancare, iar 15,2 la sută sunt transferuri bancare (în diverse valute) prin sistemul SWIFT prezentate în valoare brută.
Valoarea recalculată în dolari a transferurilor din trimestrul II s-a majorat cu 14,2 la sută comparativ cu perioada similară a anului trecut (299,89 milioane dolari). Fluctuațiile cursului de schimb al valutelor originale față de dolar au contribuit cu 4,9 puncte procentuale la majorarea transferurilor. Eliminându-se efectul cursului de schimb prin recalcularea sumelor la cursul perioadei respective a anului precedent, creșterea reală a transferurilor a constituit 9,3 la sută. Aceasta s-a produs ca rezultat al impactului diminuării transferurilor în ruble cu 3,1 la sută și al majorării transferurilor în euro și dolari cu 30,6 la sută și, respectiv, 2,8 la sută.
Astfel, în trimestrul II, structura valutară a transferurilor recalculate în dolari a fost următoarea: dolari – 146,86 milioane, euro – 167,93 milioane, ruble – 24,58 milioane și alte valute 3,22 milioane.
Transferurile din Uniunea Europeană au înregistrat o pondere de 39,9 la sută, în creștere cu 6,2 puncte procentuale comparativ cu trimestrul II al anului trecut. Transferurilor din CSI le-a revenit ponderea de 29,2 la sută, în descreștere cu 7,1 puncte procentuale. Respectiv, transferurile din alte state, exceptând UE și CSI, au constituit 30,9 la sută. Ponderea transferurilor din Israel, SUA și Turcia a constituit 87 la sută din totalul pe alte state.
Transferurile din Rusia dețin o pondere majoră de 96,5 la sută din totalul transferurilor din CSI. Cât privește remiterile din UE, transferurile din Italia au cea mai mare pondere, de 31,5 la sută, urmate de transferurile din Germania (16,0 la sută), Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (14,7 la sută) și Franța (9,2 la sută).