Mesajul lui Elon Musk postat pe Twitter, care a dus la explozia criptomonedei Dogecoin

  • 8 feb. 2021, 11:05
  • 1 904

Miliardarul Elon Musk, al doilea cel mai bogat om din lume, a contribuit semnificativ la cresterea valorii unei monede digitale nu foarte populare: Dogecoin. Criptomoneda si-a majorat joi valoarea cu 50%, dupa ce Elon Musk si-a exprimat sustinerea pentru aceasta moneda digitala.

Initial, miliardarul a postat un tweet, care continea doar cuvantul ''doge'', ulterior postand o afirmatie mai mult decat sugestiva: ''Dogecoin is the people’s crypto'' (''Dogecoin este criptomoneda oamenilor'').

Mesajul lui Musk vine  la doua zile dupa ce a spus ca va lua o pauza de la Twitter ''pentru o vreme''.

Dupa mesajul lui Musk, Dogecoin si-a majorat ulterior valoarea cu peste 60% joi. Criptomoneda Dogecoin a crescut la 0,05798 dolari conform datelor de pe site-ul Coindesk, specializat in blockchain si criptomonede.

Este deja de notorietate modul in care Musk influenteaza ceea ce se intampla in lumea afacerilor si tranzactiilor. Musk, care are 45,2 milioane de adepti pe Twitter, fiind foarte implicat in recenta frenezie a comertului cu amanuntul, facand tweet-uri despre anumite companii si criptomonede si contribuind la cresterea preturilor.

Un exemplu recent in acest sens il reprezinta implicarea in fenomenul GameStop. Actiunile retailului de jocuri vide, GameStop, au crescut cu aproximativ 60% dupa un tweet al miliardarului (#Gamestonk), implicat in razboiul de pe Wall Street, intre investitorii privati care au cumparat masiv actiuni GameStop, pentru a prabusi strategia fondurilor speculative.