Lista locurilor vacante în Moldova. Salariul maxim: 66.000 de lei

  • 17 mai 2018, 14:32
  • 8 179
  • 12

A fost întocmită o nouă listă a locurilor vacante din Republica Moldova.

Un manager în servicii de marketing și vânzare în Republica Moldova poate fi remunerat cu 66 mii lei. Acest salariu este oferit de Reprezentanța Turk Hava Yollari AO.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă a făcut publică Lista celor 100 cele mai bine plătite locuri de muncă vacante, înregistrate la 15 mai 2018, conform informaţiei prezentate de agenții economici. 

Următorul în topul celor mai mari salarii este cel de 30 mii de lei, oferit pentru funcția de programator de către Pentalog. Pentru funcția de director, Huawei Technologies oferă un salariu de 25 mii lei. De asemenea, cu un salariu de 25 mii lei vor fi remunerați cei 10 șoferi de autocamion căutați de Orom-Impexpo.

Salarii maxime de 20 mii lei sunt promise pentru funcția de manager general la Orbico, manager în servicii de marketing și vânzare la Beauty SRL și lăcătuș auto la Ad Rem SRL. Operatorii la telecomunicații solicitați de ICS Top Studiomoderna pot fi remunerați cu un salariu de 19,5 mii lei. În același timp, un șef secție telecomunicații ce urmează a fi angajat de Serviciul Național de Management al Frecvențelor Radio și Securității Cibernetice poate fi remunerat cu 15 mii lei.

Salarii între 10-14 mii lei se oferă pentru posturi vacante de muncă pentru contabil-șef, maistru, coordonator proiecte, cercetător științific în informatică, confecționar carcase, șef agenție comercială, referent, inginer la organizarea lucrărilor de exploatare și reparații etc.

Cu salarii de 9 mii lei vor fi remunerați cei care se vor angaja în calitate de croitor în industria confecțiilor la Terentiev Benefis-Art și tehnolog la Pire Construction.

Salarii de circa 8 mii lei sunt promise de către agenții economici pentru funcții vacante de dulgheri, șoferi autocamion, agenți de vânzare, ofițeri bancari credite, consultanți bancari, bucătari etc.

Topul celor mai bine plătite locuri de muncă vacante este încheiat cu salariul maxim de 7 mii lei, înregistrat pentru funcția de inginer în telecomunicații la ICS Ericsson Telecomunications și cea de medic de familie în cadrul Centrului de Sănătate Căușeni.

De notat că la 7 mai curent în baza de date ANOFM erau înregistrate 12464 locuri de muncă vacante, cele mai multe fiind destinate lucrătorilor din industria textilă și confecții.