Leafa minimă garantată, mai mare de la 1 mai

  • 16 apr. 2019, 11:33
  • 2 169
  • 2

De la 1 mai 2019, cuantumul salariului minim garantat în sectorul real va constitui 2775 de lei, faţă de 2610 lei, cât este în prezent. Un proiect de ho­tărâre, elaborat de Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, a fost prezentat spre dezbateri publice.

Solicitat de redacţia ziarului „Vocea poporului” să se pronunțe pe marginea proiectului, Sergiu Sainciuc, vicepreşedinte al CNSM, a ţinut să menţioneze că sindi­catele salută majorarea acestui cuantum, iar indexarea lui a fost coordonată cu sindicatele. 

„Este important ca acest cuan­tum să fie aplicat în toate ramurile economiei naţionale. Acum câţiva ani, se dădea un răgaz de 2-3 luni, pentru ca unităţile economice să ajusteze lefurile la acest cuantum. În prezent, nu există o asemenea situaţie. Toţi agenţii economici din sectorul real care au lefuri mai mici de 2775 de lei vor fi obligaţi să treacă la acest cuantum nou, toate întreprinderile din secto­rul real trebuie să se conformeze acestei hotărâri. Conducătorii în­treprinderilor trebuie să identifice resurse financiare pentru a plăti salarii mai mari. 2775 de lei se vor plăti minim pentru o muncă necalificată, acesta fiind un cuan­tum minim, în care nu sunt inclu­se alte plăţi de stimulare sau de compensare. Angajatorii trebuie să motiveze financiar angajaţii. Pentru ca aceștia din urmă să rămână la întreprinderi, patronii trebuie să achite salarii mai mari, cu atât mai mult, cu cât în ulti­ma perioadă au fost operate mai multe modificări în legislaţie, care îi încurajează să declare salariul real, să combată economia infor­mală. De la 1 octombrie 2018, au fost micşorate cu 5% cotizaţiile angajatorilor la bugetul asigurări­lor sociale de stat, iar aceasta le-a permis să economisească mijloa­ce financiare pe care le pot vira pentru majorarea lefurilor şi pen­tru acordarea tichetelor de masă”, a relevat Sergiu Sainciuc. 

Prețurile de consum și productivitatea muncii

Potrivit art.12 din Legea sala­rizării nr. 847/2002, cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se reexaminează anual de către Guvern, în funcție de creșterea sumară anuală a in­dicelui prețurilor de consum și a ratei de sporire a productivității muncii la nivel național. Date ale ministerului de resort arată că indicele prețurilor de consum în anul 2018 față de anul 2017 a constituit 103%, rata de creștere/descreștere a valorii adăugate brute în anul 2018 față de anul 2017 a fost 104,2%, iar rata de creștere/descreștere a număru­lui mediu al salariaților în anul 2018 față de anul 2017 a con­stituit 100,9%. Rata de creștere a productivității muncii este ra­portul procentual dintre rata de creștere a valorii adăugate brute și rata de creștere a numărului scriptic mediu al salariaților. Po­trivit datelor ministerului, rata de creștere a productivității muncii a constituit 103,3% (104,2 : 100,9). Creșterea sumară anuală a indice­lui prețurilor de consum și a ratei de sporire a productivității muncii la nivel național a fost în 2018 de 6,3% (3,0% + 3,3%).

Cuantumul minim garantat al salariului în sectorul real se imple­mentează din 2010, atunci acest indice a constituit 1100 de lei.

Începând cu 1 mai 2018, cuan­tumul minim garantat al salariului în sectorul real (la întreprinderi, organizații, instituții cu autono­mie financiară, indiferent de tipul de proprietate și forma de orga­nizare juridică) este în valoare de 2610 lei pe lună sau 15,44 lei pe oră, calculat pentru un program complet de muncă în medie de 169 de ore lunar.