Același job și totuși atât de diferit
Sunt jurnalist de peste 20 de ani, sunt redactor șef de vreo 19 ani, dar dacă mă uit în urmă, aproape nimic nu mai seamănă cu modul de lucru de acum 20 de ani. Am prins și era telefoanelor fixe, apoi a pagerelor, a telefonului mobil cât o cărămidă, am scris o vreme (puțin, ce-i drept!) și la mașina de scris, am lucrat pe manuscrise, am plimbat dischete, am trimis revista la tipografie într-o valiză, am corectat și editat texte pe hârtie de nu îmi mai înțelegeam propriile corecturi, am lucrat pe fotografii gen diapozitive, care se analizau cu lupa și care nu prea puteau fi prelucrate, am alergat la birou să îmi verific corespondența electronic, am transcris sute de ore de interviuri. Acum îmi verific corespondența direct pe smartphone, din orice loc în care există semnal, majoritatea interviurilor sunt prin e-mail (asta nu-mi place!), îmi scriu textele nu pe laptop, ci le concept direct pe macheta articolului, grație programului InCopy, fotografiile sunt digitale, asist la ședințe cu fotografii mii care apoi sunt prelucrate în Photoshop până nu mai recunoști personajul, scriu SEO, gândesc în „reach” și „engagement”, fac moviemaker, fac interviuri live pe Facebook. Lucrurile se schimbă cu o viteză uimitoare, și chiar dacă ai același job de ani buni, nu te plictisești niciodată, pentru că aceleași lucruri se fac cu totul altfel sau ajungi chiar să faci lucruri la care nu te-ai fi gândit vreodată în urmă cu 5, 3 sau poate doar un an. Singurele momente de întrerupere din activitate, cum au fost la mine concediile de maternitate de câte 4 luni fiecare, mi-au confirmat cât de mare poate fi diferența între modul de lucru cu care erai obișnuită la plecare și ceea ce găsești la întoarcere. Așadar, nu mă miră ritmul atât de alert în care se schimbă modul de lucru și uneori chiar și modul de gândire. Mă întreb doar ce urmează și cum pot ține pasul.
Reinventează-te fără să îți schimbi jobul
Tot din experiența personală, știu că orice întrerupere profesională mai mare de 5 luni de zile va face ca, la întoarcere, să reintri într-o lume străină. Chiar dacă e același birou, lucrezi cu aceeași echipă, ai fix același post, s-ar putea să te simți destul de marginal. Ritmul e altul (mult mai alert), abilitățile sunt mult mai digitalizate, poate colegii sunt alții sau cei rămași au evoluat profesional, se cere o capacitate de reacție infinit mai rapidă, o nouă viziune sau cultură organizațională se modifică și ea.
Dacă îți permiți un concediu de maternitate de un an, fără să menții un minim contact cu mediul profesional, e posibil să nu mai recunoști nimic din ceea ce îți era familiar înainte de naștere. Iar dacă rămâi doi ani acasă, riscul deprofesionalizării este maxim. Contextul este destul de neprielnic pentru femeile care își doresc să fie mame cât mai responsabile. Un job care ieri îți era familiar, azi îți poate deveni total străin.
E necesar să reînveți mai bine de o treime din jobul tău
Studiile făcute de specialiștii în resurse umane* spun că, în medie, până în anul 2020, mai mult de o treime dintre seturile de competențe de bază necesare multor profesii vor fi total diferite de cele care astăzi sunt considerate esențiale în fix aceeași profesie. Așadar, este esențial să te reinventezi în aceeași profesie, nu să o schimbi. Nu alt job, ci tot acela pentru care te-ai pregătit în școală și în care poate ai excelat ani buni și ai fost apreciat și plătit foarte bine. Altfel spus, chiar dacă vei lucra în aceeași firmă sau companie, pe aceeași poziție, cu aceiași oameni în echipă, cu aceiași șefi, ceea ce vei face va fi destul de diferit în proporție de o treime. Așadar, în trei ani, trebuie să fii pregătit pentru alt job. Și sufletește, și ca pregătire, și ca atitudine.
Clasa oamenilor inutili
Va apărea în acest context o „clasă a oamnilor inutili” – termen introdus de antropologul Yuval Harari în 2013, pe care l-am auzit prima dată în România la prezentarea ”Afacerile Viitorului”, susținută de Asociația INACO. E un termen dur, care desemnează o nouă clasă socială de oameni care nu vor mai corespunde profesional pe piața muncii, în continuă mișcare. Automatizarea și robotizarea sunt principalii lor dușmani. Ei nu vor avea nici o ocupație și vor fi sprijiniți de statul conștient de imposibilitatea acestora de a-și găsi o ocupație. Ajutoare financiare orientate în acest sens s-au introdus deja în Finlanda și Elveția și se discută intens despre venitul minim garantat. Au apărut inițiative de acest gen în lume – pentru că unii oameni au început deja să devină “inutili”, înlocuiți fiind de tehnologie.
Fii mereu gata pentru o schimbare
Tehnologiile în continuă perfecționare sunt răspunzătoare pentru schimbarea stilului de viață și uzura morală a competențelor mai puțin digitale. Ieșirea din actualitate a acestor competențe va face ca persoane considerate anterior ca având un înalt nivel de competențe să devină indezirabile și să fie considerate inutile în profesia lor. Schimbarea paradigmei de gândire se vede și în felul în care se schimbă procesul educațional sau, la noi în România, cum ar trebui să se schimbe. Digitalizarea educației e un proces care începe din clasele primare – multe dintre competențele uzuale (caligrafia, socotitul, reproducerea mecanică a informației) încep să dispară.Felul în care ne orientăm copiii spre un job e în continuă și foarte rapidă schimbare, iar profilul celor mai cerute profesii în următorii 10 ani seamănă destul de puțin cu ce am fost noi obișnuiți să credem că are căutare.
E nevoie de o schimbare în procesul de educație
Unele ocupații nici măcar nu apar în nomenclatorul actual al profesiilor. Iar tot ce ține de profesii cu implicare tehnică prezintă un mare risc ca mare parte din ceea ce ai învățat în școală să nu mai fie de actualitate în următorii ani, de aici și nevoia de învățare continuă, de actualizare a programelor de învățământ. Pentru cei din generația baby boom și generația X (1960-1980) e o uriașă provocare de a se menține la nivelul de competențe și performanțe în continuă schimbare. Dar și de a fi părinții moderni ai unor copii din generațiile Y și Z, crescuți într-un mod foarte diferit de ceea ce știm noi.
*Studii întreprinse de Chief Human Resources and Chief Strategy Officers
Același job și totuși atât de diferit
Sunt jurnalist de peste 20 de ani, sunt redactor șef de vreo 19 ani, dar dacă mă uit în urmă, aproape nimic nu mai seamănă cu modul de lucru de acum 20 de ani. Am prins și era telefoanelor fixe, apoi a pagerelor, a telefonului mobil cât o cărămidă, am scris o vreme (puțin, ce-i drept!) și la mașina de scris, am lucrat pe manuscrise, am plimbat dischete, am trimis revista la tipografie într-o valiză, am corectat și editat texte pe hârtie de nu îmi mai înțelegeam propriile corecturi, am lucrat pe fotografii gen diapozitive, care se analizau cu lupa și care nu prea puteau fi prelucrate, am alergat la birou să îmi verific corespondența electronic, am transcris sute de ore de interviuri. Acum îmi verific corespondența direct pe smartphone, din orice loc în care există semnal, majoritatea interviurilor sunt prin e-mail (asta nu-mi place!), îmi scriu textele nu pe laptop, ci le concept direct pe macheta articolului, grație programului InCopy, fotografiile sunt digitale, asist la ședințe cu fotografii mii care apoi sunt prelucrate în Photoshop până nu mai recunoști personajul, scriu SEO, gândesc în „reach” și „engagement”, fac moviemaker, fac interviuri live pe Facebook. Lucrurile se schimbă cu o viteză uimitoare, și chiar dacă ai același job de ani buni, nu te plictisești niciodată, pentru că aceleași lucruri se fac cu totul altfel sau ajungi chiar să faci lucruri la care nu te-ai fi gândit vreodată în urmă cu 5, 3 sau poate doar un an. Singurele momente de întrerupere din activitate, cum au fost la mine concediile de maternitate de câte 4 luni fiecare, mi-au confirmat cât de mare poate fi diferența între modul de lucru cu care erai obișnuită la plecare și ceea ce găsești la întoarcere. Așadar, nu mă miră ritmul atât de alert în care se schimbă modul de lucru și uneori chiar și modul de gândire. Mă întreb doar ce urmează și cum pot ține pasul.
Reinventează-te fără să îți schimbi jobul
Tot din experiența personală, știu că orice întrerupere profesională mai mare de 5 luni de zile va face ca, la întoarcere, să reintri într-o lume străină. Chiar dacă e același birou, lucrezi cu aceeași echipă, ai fix același post, s-ar putea să te simți destul de marginal. Ritmul e altul (mult mai alert), abilitățile sunt mult mai digitalizate, poate colegii sunt alții sau cei rămași au evoluat profesional, se cere o capacitate de reacție infinit mai rapidă, o nouă viziune sau cultură organizațională se modifică și ea.
Dacă îți permiți un concediu de maternitate de un an, fără să menții un minim contact cu mediul profesional, e posibil să nu mai recunoști nimic din ceea ce îți era familiar înainte de naștere. Iar dacă rămâi doi ani acasă, riscul deprofesionalizării este maxim. Contextul este destul de neprielnic pentru femeile care își doresc să fie mame cât mai responsabile. Un job care ieri îți era familiar, azi îți poate deveni total străin.
E necesar să reînveți mai bine de o treime din jobul tău
Studiile făcute de specialiștii în resurse umane* spun că, în medie, până în anul 2020, mai mult de o treime dintre seturile de competențe de bază necesare multor profesii vor fi total diferite de cele care astăzi sunt considerate esențiale în fix aceeași profesie. Așadar, este esențial să te reinventezi în aceeași profesie, nu să o schimbi. Nu alt job, ci tot acela pentru care te-ai pregătit în școală și în care poate ai excelat ani buni și ai fost apreciat și plătit foarte bine. Altfel spus, chiar dacă vei lucra în aceeași firmă sau companie, pe aceeași poziție, cu aceiași oameni în echipă, cu aceiași șefi, ceea ce vei face va fi destul de diferit în proporție de o treime. Așadar, în trei ani, trebuie să fii pregătit pentru alt job. Și sufletește, și ca pregătire, și ca atitudine.
Clasa oamenilor inutili
Va apărea în acest context o „clasă a oamnilor inutili” – termen introdus de antropologul Yuval Harari în 2013, pe care l-am auzit prima dată în România la prezentarea ”Afacerile Viitorului”, susținută de Asociația INACO. E un termen dur, care desemnează o nouă clasă socială de oameni care nu vor mai corespunde profesional pe piața muncii, în continuă mișcare. Automatizarea și robotizarea sunt principalii lor dușmani. Ei nu vor avea nici o ocupație și vor fi sprijiniți de statul conștient de imposibilitatea acestora de a-și găsi o ocupație. Ajutoare financiare orientate în acest sens s-au introdus deja în Finlanda și Elveția și se discută intens despre venitul minim garantat. Au apărut inițiative de acest gen în lume – pentru că unii oameni au început deja să devină “inutili”, înlocuiți fiind de tehnologie.
Fii mereu gata pentru o schimbare
Tehnologiile în continuă perfecționare sunt răspunzătoare pentru schimbarea stilului de viață și uzura morală a competențelor mai puțin digitale. Ieșirea din actualitate a acestor competențe va face ca persoane considerate anterior ca având un înalt nivel de competențe să devină indezirabile și să fie considerate inutile în profesia lor. Schimbarea paradigmei de gândire se vede și în felul în care se schimbă procesul educațional sau, la noi în România, cum ar trebui să se schimbe. Digitalizarea educației e un proces care începe din clasele primare – multe dintre competențele uzuale (caligrafia, socotitul, reproducerea mecanică a informației) încep să dispară.Felul în care ne orientăm copiii spre un job e în continuă și foarte rapidă schimbare, iar profilul celor mai cerute profesii în următorii 10 ani seamănă destul de puțin cu ce am fost noi obișnuiți să credem că are căutare.
E nevoie de o schimbare în procesul de educație
Unele ocupații nici măcar nu apar în nomenclatorul actual al profesiilor. Iar tot ce ține de profesii cu implicare tehnică prezintă un mare risc ca mare parte din ceea ce ai învățat în școală să nu mai fie de actualitate în următorii ani, de aici și nevoia de învățare continuă, de actualizare a programelor de învățământ. Pentru cei din generația baby boom și generația X (1960-1980) e o uriașă provocare de a se menține la nivelul de competențe și performanțe în continuă schimbare. Dar și de a fi părinții moderni ai unor copii din generațiile Y și Z, crescuți într-un mod foarte diferit de ceea ce știm noi.
*Studii întreprinse de Chief Human Resources and Chief Strategy Officers