Jobul ideal: Trei modalități prin care îți poți îmbunătăți șansele de a-l găsi

  • 17 dec. 2020, 12:44
  • 793

Indiferent de momentul în care ne aflăm în carieră, mirajul jobului ideal ne poate păcăli pe toți. La început de drum, având o înțelegere limitată a ceea ce ascund titulaturi pe care le auzim în discuțiile cu cei din cercul de prieteni, avem senzația că idealul este cât se poate de bine conturat și că e suficient să urmăm o rețetă pe care au folosit-o alții înainte pentru a ajunge acolo unde ne dorim.

După mai mulți ani de experiență, dacă ceea ce facem zi de zi se dovedește nesatisfăcător și demotivant, riscăm să credem că o schimbare completă (nu doar a jobului, ci și a industriei etc.) ne poate aduce împlinirea mult visată.

În ambele scenarii, înainte de a ne frustra pentru că nu reușim să intrăm în domeniul la care visăm sau să ocupăm postul pe care îl considerăm ideal pentru noi, există câteva modalități prin care ne putem tempera entuziasmul și ajunge la o înțelegere mai corectă a ceea ce este cu adevărat potrivit pentru noi.

  1. Cultivarea relațiilor cu recrutorii chiar și în perioadele în care nu căutăm job pentru a putea primi informații corecte despre joburi și industrii care ne interesează. Asta presupune un contact periodic, actualizarea CV-ului și discuții informale indiferent de momentul în care ne aflăm din punct de vedere profesional.
  2. Atitudinea echilibrată în situațiile în care suntem invitați la interviu pentru ceea ce pare a fi jobul ideal. Este mai important să ne demonstrăm motivația și să facem dovada performanțelor anterioare transferabile în jobul nou, mai mult decât să părem disperați prin hăituirea evaluatorului cu mesaje și telefoane agasante.
  3. Cercetarea în profunzime a domeniului despre care avem senzația că ni se potrivește. Discutarea responsabilităților jobului cu persoane care îl ocupă, înțelegerea variațiilor în funcție de industrie și companie, colectarea informațiilor corecte într-o perioadă în care nu suntem sub presiunea de a face o schimbare din motive pragmatice (adesea de natură financiară).