Întreprinderile municipale ce înregistrează cele mai mari pagube

  • 22 oct. 2019, 12:16
  • 866

Mai multe întreprinderi municipale din Chișinău înregistrează pierderi de sute de mii sau chiar milioane de lei. 12 întreprinderi au generat în primele nouă ale acestui an pierderi de 15,8 milioane de lei.

”Campioană” este Regia Transport Electric cu pierderi de 8,5 milioane de lei. Întreprinderea este urmată de ”Chișinău Proiect” cu pierderi de 2,2 milioane de lei și ”Exdrupo” cu pierderi de 1,5 milioane de lei, transmite tv8.md

Nici Parcul Urban de Autobuze nu are o situație mai bună, în primele nouă luni din acest an având pierderi de bilanț în mărime de 571 de mii de lei, după ce în 2018 s-a lăudat cu profit de 410 mii de lei.

”În mod normal, un bilet la troleibuz ar trebuie să fie 5 lei pentru ca RTEC să fie pe profit. Prețul unui bilet cu autobuzul ar trebuie să fie de la 8 lei în sus, așa ca la microbuze”, a spus primarul interimar Adrian Talmaci.

Întreprinderea municipală ”Liftservice” a înregistrat pierderi de 957 de mii de lei, Combinatul de Servicii Funerare – 900 de mii de lei, iar Infocom s-a ales cu pierderi de 458 de mii de lei.

”Mai activează două întreprinderi municipale care prestează servicii de studiere a limbii române și acestea generează an de an pierderi. E vorba de Centrul Lingvistic cu pierderi de 117 mii de lei, Casa Limbii Române cu 156 de mii de lei pierderi”, a spus Eugenia Ciumac.

Într-o situație deloc bună este Teatrul municipal de păpuși ”Guguță” cu pierderi de 35 de mii de lei. Teatrul Satiricus a înregistrat, în schimb, profit de 16,3 mii de lei.

”S-a micșorat în ultimii ani volumul lucrărilor de proiectare, sperăm că spre sfârșit de an să diminuăm acest deficit în măsura în care este posibil”, a fost explicația celor de la Chișinău – Proiect.

Alte întreprinderi au înregistrat profituri neesențiale, a declarat la ședința operativă a Primăriei Eugenia Ciumac, şefa Direcţiei evidenţă contabilă şi analiză economică a municipiului.

Cu profituri substanțiale se laudă ÎM Piața Centrală, cu 9 milioane de lei în primele nouă luni ale acestui an. Oarcul Dendrariu a înregistra profit de 650 de mii de lei.

”O soluție aparte rămâne ajustarea tarifelor. Foarte multe întreprinderi municipale lucrează cu tarife aprobate în 2010 – 2013. Știm cu toții că salariul minim a fost majorat trei ani consecutiv, iar tarifele nu au fost ajustate de CMC”, a subliniat șefa şefa Direcţiei evidenţă contabilă şi analiză economică a municipiului.

În cadrul raportului pe care l-a prezentat, Eugenia Ciumac a mai anunțat că ÎM Apă-Canal a achitat timp de 5 ani sancțiuni de 24 de milioane de lei . 

Eugenia Ciumac și Adrian Talmaci le-au cerut managerilor întreprinderilor municipale cu probleme să vină cu un raport în care să explice motivele pentru care s-a ajuns în aceste situații și să prezinte un plan de acțiuni pentru remedierea situației.

În Chișinău, activează în jur de 42 de întreprinderi municipale.