Interviul telefonic de angajare - tot ceea ce trebuie sa stii despre el

  • 4 ian. 2018, 14:01
  • 1 059

Interviul telefonic este primul tau pas pentru job-ul pe care ti l-ai dorit. De aceea, trebuie sa fii la fel de bine pregatit ca si in cazul interviului de angajare clasic, care te aduce fata in fata cu angajatorul. Este cel putin la fel de important, iar de cele mai multe ori, daca nu performezi bine in cadrul unui interviu telefonic, nu vei mai avea sansa de a intalni recruiterul personal.

Desi poate parea usor de gestionar, interviul telefonic iti poate pune multe probleme daca nu esti pregatit corespunzator. Este mult mai usor sa iti pierzi focusul sau sa fii intrerupt in timpul unui astfel de interviu decat in cazul interviului individual de angajare.

Tine CV-ul si scrisoarea de intentie cu are ai aplica la indemana - cu siguranta intervievatorul iti va adresa intrebari la interviu referitoare la activitatile mentionate de tine in CV; pentru a te ajuta sa te concentrezi asupra subiectelor dezbatute si pentru a te asigura ca nu omiti nimic, este indicat sa tii CV-ul si scrisoarea de intentie (daca este cazul) in fata; utile se pot dovedi si scrisorile de recomandare, proiecte mai vechi sau un portofoliu despre care sa vorbesti;

Fa o lista cu punctele tale forte si cu cele slabe - acest lucru se va dovedi foarte util atunci cand vei fi rugat sa iti caracterizezi stilul de lucru: vei evita pauzele prea lungi, nu vei repeta lucruri din pricina emotiilor si nici nu vei mentiona ca punct slab vreuna dintre atributiile principale ale job-ului;

Documenteaza-te despre companie - chiar daca nu intalnesti recruiterul fata in fata, asta nu inseamna ca nu il poti impresiona demonstrandu-i ca stii care este istoricul companiei sau care sunt cele mai insemnate proiecte din departamentul pentru care ai aplicat; de asemenea, nu vei fi pus in impas atunci cand ti se vor pune intrebari legate de echipa careia ai vrea sa i te alaturi si nici nu vei avea multe nelamuriri;

Pregateste-ti cateva intrebari pentru interviul telefonic - cel mai probabil nu le vei folosi pe toate si vei mai primi raspunsuri la interviu si pe parcursul discutiei; de asemenea, se vor ivi oportunitati ca tu sa pui o intrebare si in functie de directia discutiei, dar nu inseamna ca este inutil sa iti pregatesti cateva intrebari pentru interviul telefonic in prealabil; astfel, chiar daca vei fi coplesit de emotii, vei lasa o impresie buna;

Pregateste camera in care vei sta - asigura-te ca este liniste, ca nu exista lucruri care iti pot distrage atentia (televizorul pornit, pagina de Facebook deschisa sau pisica ta preferata) si ca stiu toti cei din imediata ta apropiere ca ai nevoie de putina intimitate; da-ti telefonul pe silent si ai grija sa nu te prinda pe drum discutia; ba mai mult, se poate dovedi util sa gasesti o poza a intervievatorului tau si sa o privesti in timp ce discutati, pentru a reusi a te conectezi cu acea persoana – conform lui Paul Bailo, autor al “The Essential Phone Interview Handbook”*.

Imbraca-te adecvat si stai la un birou - poate parea amuzant, dar faptul ca esti la fel de bine imbracat ca pentru un interviu individual de angajare, iti va creste increderea in tine si va spori gradul de seriozitate cu care tratezi problema; nu sta in pijamale si nici tolanit in pat, ci pe un scaun sau chiar la un birou; chiar daca nu iti dai seama, recruiterul isi va da seama usor din tonul vocii tale si complexitatea raspunsurilor daca esti sau nu atent, daca te-ai plictisit sau defocusat sau daca faci altceva in acelasi timp. Potrivit lui John Lees** – strateg de cariera si autor consacrat al unor carti de cariera de renume –  primele 30 de sec din interviu vor face diferenta, asa ca trebuie sa incepi in forta si sa faci o impresie buna. Increderea in sine este cea mai buna arma a ta in acest punct!

Ce faci dupa un interviu telefonic de angajare?

Dupa derularea interviului telefonic de angajare, sunt cativa pasi pe care trebuie sa ii faci pentru a te asigura ca angajatorii isi vor da seama de interesul tau fata de job si companie.

- Trimite un mail de multumire - pentru timpul care ti-a fost acordat si pentru discutie in sine; va fi foarte apreciat, chiar daca nu vei primi un raspuns;

- Cauta persoana care te-a intervievat pe LinkedIn - nu pe Facebook, nu pe Instagram, ci pe LinkedIn; conecteaza-te cu ea pentru a-i oferi acces la profilul tau detaliat si pentru a-i arata interesul tau;

- Revino cu materiale aditionale - doar in cazul in care ti-au fost cerute sau ai mentionat faptul ca o sa le trimiti; portofoliul tau, o simulare de proiect, cateva scrisori de recomandare;

- Nu suna sa ceri feedback - daca nu ti s-a promis un feedback, nu insista sa il primesti; nici nu suna sa intrebi daca te pot programa pentru un interviu individual; te vor cauta ei daca este cazul;

- Nu te opri din cautare - chiar daca simti ca te-ai descurcat excelent si esti foarte multumit de discutie; nu este o certitudine ca vei fi selectat pentru etapa urmatoare asa ca este bine sa ai un plan de rezerva; in plus, asta iti va oferi si o mai mare incredere in tine in cazul unui interviu fata in fata;