Importanța concediului de odihnă

  • 23 aug. 2018, 11:02
  • 1 404

Am observat că multe persoane decid ca, de exemplu, pe perioada verii să aibă weekend-uri prelungite, însă pentru a beneficia într-adevăr de avantajele unui concediu, vă recomand să aveți un minim de două săptămâni consecutive pe care să le alocați odihnei.

Ce se întâmplă însă dacă pe parcursul anului nu alocați timp concediului?

Nivelul de oboseală fizică și psihică crește

Pe parcursul unui an avem parte de provocări atât în sfera profesională, cât și în cea personală. Pentru a face față cu succes acestor provocări este necesar să investim resurse, iar acest lucru duce în timp la acumularea unui nivel crescut de oboseală.

Nivelul de concentrare scade

În condițiile în care suntem din ce în ce mai obosiți, devine dificil să ne concentrăm pe lucrurile pe care este necesar să le rezolvăm. Astfel, deși în mod obișnuit putem beneficia de o capacitate optimă de concentrare pe responsabilitățile pe care le gestionăm, dacă nu ne luăm o perioadă de repaus atunci abilitatea de a ne concentra va avea de suferit.

Eficiența este afectată

Fiecare dintre noi gestionăm o serie de roluri care ne solicită atât fizic, cât și psihic. Este esențial ca periodic să luăm o pauză și să ne concentrăm pe noi înșine, acordând atenția cuvenită nevoilor noastre.

Rezultatele profesionale sunt afectate

Deși uneori suntem tentați să credem că pentru a obține rezultate este necesar să acordăm cât mai mult timp obiectivelor noastre, uneori este recomandat să ne distanțăm de acestea pentru a găsi cele mai potrivite soluții.

Sănătate poate fi periclitată

Știm cu toții că sănătatea este cea mai importantă, însă, din păcate, uneori uitam să avem grijă de acest aspect. Dacă lucrăm fără încetare, putem ajunge la un nivel crescut de epuizare fizică și psihică și, în acest fel, în timp ne este afectată sănătatea.

Concediul de odihnă ne ajută să reintrăm în contact cu noi înșine, să ne facem timp pentru acele lucruri care ne încarcă de energie pozitivă și care ne aduc bucurie.

Pentru ca vacanța să aibă într-adevăr un impact pozitiv, vă recomand să vă deconectați de acele lucruri care fac parte din rutină zilnică. Cu alte cuvinte, evitați să răspundeți la e-mail-uri sau la telefonul de serviciu, atunci când sunteți în concediu.

Fiecare dintre noi are o altă perspectivă în ceea ce privește conceptul de vacanță perfectă. Oricare ar fi viziunea voastră, este esențial să faceți astfel încât perioada concediului să corespundă criteriilor voastre, fie că aveți nevoie de liniște, de relaxare, de aventură sau explorare.