Examenul de calificare în profesia de avocat. Câți candidați au fost admiși la test

  • 27 nov. 2017, 16:41
  • 1 064

Comisia de licențiere a profesiei de avocat a decis să admită la examenul de calificare, care va avea loc mâine, 28 noiembrie, 87 de candidați. Totodată, 4 pretendenți la roba de avocat au fost respinși, pentru că nu ar fi îndeplinit condițiile impuse de lege.

Mai exact, doi dintre ei au fost respinși pentru că nu ar fi efectuat stagiu de pregătire profesională cu durata de 18 luni. Potrivit Comisiei, perioada efectuării stagiului acestora expiră la sfârșitul lunii decembrie.

Alți doi candidați nu au fost admiși pentru că nu întrunesc condițiile art. 19 și art. 20 din Legea cu privire la avocatură. Conform acestora, după expirarea a trei ani de la data finalizării stagiului profesional, avocatul stagiar poate participa la examenul de calificare doar cu condiția executării repetate a stagiului profesional cu o durată minimă de 3 luni.

Prima etapă a examenului, proba scrisă, va avea loc mâine și va începe la ora 09:00, la Academia de Studii Economice din Moldova, blocul ”C”, aula 502.

Potrivit Legii cu privire la avocatură, pentru a fi admis în profesie, avocatul stagiar susţine examenul de calificare în faţa Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat. Persoana care nu a promovat examenul de calificare poate solicita admiterea repetată la examen după expirarea a 6 luni de la data primului examen. După expirarea a 3 ani de la data finalizării stagiului profesional, avocatul stagiar poate participa la examenul de calificare doar cu condiţia executării repetate a stagiului profesional cu o durată minimă de 3 luni.

Rezultatele examenelor de calificare sunt aprobate prin hotărâre a Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat. Hotărârea privind admiterea în profesia de avocat se adoptă şi se comunică persoanei care a susţinut examenul de calificare în termen de 10 zile de la data susţinerii.