Trăim vremuri interesante din multe puncte de vedere. Deși am trecut printr-o criză medicală, apoi o criză (mai mică sau mai mare) economică, se pare totuși că cea mai mare criză este cea a conștiinței umane.
Apar tot mai multe studii pe subiectul reacțiilor pe care le avem noi, oamenii, în fața acestei perioade de pandemie. Izolarea socială, distanțarea, lucrul de acasă ne afectează într-un mod pentru unii surprinzător, pentru alții, de-a dreptul predictibil. Era de așteptat ca la un nivel profund, imperceptibil pentru mulți, să fim afectați la nivel emoțional
Hai să vedem ce se petrece în creierul nostru în acest proces de „distanțare socială”, apoi în fenomenul de „lucrat de acasă” și care sunt câteva dintre motivele pentru care a crescut numărul de cazuri de burnout, depresii și anxietăți.
Creierul nostru emoțional nu suportă necunoscutul și incertitudinea
El este o mașinărie de prezis viitorul și prevenit pericole. Pentru asta caută continuu certitudine. Nu suportă incertitudinea la un nivel biologic, deoarece incertitudinea poate însemna pericol. Necunoscutul creează o stare de tensiune la nivel emoțional profund, chiar dacă reușim să ignorăm o vreme asta.
La nivel conceptual, certitudinea este o stare ca oricare alta, fiecare o creăm în modul nostru specific. Unii prin banii puși deoparte, alții printr-un certificat de căsătorie, alții prin reiterarea abilităților pe care se pot baza.
Problema este că la nivel global, o perioadă lungă de timp (care încă durează), toată planeta se află într-o stare de incertitudine, legat de ce se va petrece, cât durează, cât de grav este, ce urmează după.
Este nevoie de o forță mentală (să nu te ia pe sus gândurile de agitație și stres) și emoțională (să poți gestiona starea) ca să faci față unei presiuni care se petrece la nivel de subconștient colectiv.
Majoritatea nici măcar nu își dă seama cum alunecă treptat în această stare colectivă de tensiune emoțională. Cu atât mai mult cu cât, în toată această perioadă, chiar și acasă a fost și încă e incertitudine – s-a schimbat total modul în care ne organizăm, modul în care ne trăim viața și ne petrecem timpul.
Soluție:
alocă timp dedicat pentru tine! Nu doar citit, nu doar văzut filme, în niciun caz stat pe Facebook. Ci timp în care să te gândești la experiențele din zi, în care să „prelucrezi” situațiile și stările neplăcute. Meditații, yoga, exerciții de orice fel, chiar și sportul poate fi un asemenea moment pentru fiecare.
Rutina nu ne place, dar ne ajută
Când spun rutină, mă refer la acele lucruri care sunt sub controlul tău la nivel de instinct.
Atunci când există o rutină, chiar dacă este obositoare, paradoxal ne relaxează. O rutină de trezit de dimineață și dus copiii la școală este obositor fizic și psihic, dar creierul tău știe la ce să se aștepte. Ca urmare, dozarea energiei este una cunoscută. Chiar dacă tu nu ai grijă de tine și te epuizezi pentru că nu te odihnești destul, creierul tău știe să îți organizeze resursele fizice și psihice încât reziști totuși mai mult timp.
Rutinele, acțiunile predictibile (chiar și cele neplăcute), alimentează starea de siguranță și susțin capacitatea creierului nostru de a organiza resursele interioare.
Noi ne referim la rutină ca fiind ceva care duce la plictiseală, dar, de fapt, plictiseala apare atunci când avem prea multă certitudine, când totul devine „obișnuit”.
Pentru creierul nostru, perioada care a trecut a reprezentat o presiune foarte mare din mai multe puncte de vedere.
Pe de o parte, nu mai aveam rutine deloc, aparent era totul confortabil, deoarece eram acasă. Pe de altă parte, toate procesele din viețile noastre au fost date peste cap și totul era „nou” într-o formă sau alta, din cauza faptului că s-au schimbat cadrele. Modul în care lucram era nou, ședințele diferite, programul diferit, interacțiunea cu cei apropiați s-a schimbat, organizarea spațiului la majoritatea s-a modificat, azi aveam voie să ieșim, mâine nu, așteptam să revenim la „normal” și nu se petrecea, toate acestea pe un fundal de „nu știm cât durează”.
Soluție: fă-ți un program de lucru delimitat foarte clar. Chiar dacă nu lucrezi șase sau opt ore, delimitează momentele de lucru, apoi mănâncă, apoi fă baie, apoi întoarce-te la lucru pentru câteva ore. Ar fi ideal să nu depășești ora obișnuită la care te opreai din muncă, astfel îi aduci aminte și creierului tău de acea „ordine” de care are atât de mare nevoie ca să își poată gestiona resursele. Ideal ar fi să împarți ziua pe ore și el (creierul) să știe de unde până unde se întinde efortul și de unde până unde este odihnă.
Suntem ființe sociale prin definiție
Faptul că am ajuns să fim specia dominantă de pe planetă nu se datorează nici vitezei, nici forței, nici măcar inteligenței de care suntem atât de mândri. Se datorează faptului că trăim în comunități și astfel, prin suma abilităților de care dispunem, reușim să creăm siguranța față de alte specii și față de condițiile naturii.
Există studii care arată că la nivelul creierului apare o reacție unică atunci când vedem o ființă umană. Biologia noastră distinge specific contactul cu propria noastră specie tocmai din acest motiv. Împreună suntem puternici.
Aceeași biologie începe să producă o formă sau alta de anxietate atunci când rămânem singuri. O vreme singurătatea și izolarea sunt de-a dreptul delicioase, deoarece scăpăm de presiunea unor norme sociale conceptuale. Dar după o vreme apare anxietatea la un nivel sau altul. Creierul nostru începe să se simtă amenințat. Doar gândește-te cum te simțeai în pandemie (în perioada când eram „închiși în casă”) atunci când ieșeai pe stradă și nu vedeai decât un om, doi. Este o senzație ciudată.
Soluție: alocă timp clar definit pentru activitățile cu cei dragi. Foarte multe relații s-au „stricat” în această perioadă, deoarece oamenii nu fac aceste delimitări. Este un paradox faptul că ești non-stop cu iubita/iubitul, soția/soțul și în același timp distanța crește pentru că nu aveți timp de calitate împreună. Suntem în același spațiu, dar nu împreună. Este nevoie de activități „puse” în program, nu contează că este vorba despre filme, plimbări sau orice altă activitate „dedicată”. Mai știi când ești îndrăgostit și te vezi mai rar și fiecare moment este prețios? Apoi vă mutați împreună și… vă obișnuiți… Încercați să nu vă obișnuiți!
Lucrul de acasă face ca acasă să nu mai fie „acasă”
Creierul nostru funcționează în cadre. Ne schimbăm comportamentele și ne prelucrăm emoțiile într-un mod personalizat având diferite cadre pentru diverse procese interioare.
Fiecare dintre noi ne-am format rutine la locul de muncă prin care devenim mai eficienți sau prin care, din contră, ne relaxăm mai ușor. Acasă se petrece același lucru. Sunt cadre care ne ajută să ne relaxăm și alte cadre care ne creează tensiune.
Acum sunt toate amestecate. Chiar dacă ne-am străduit să ne creăm aceste cadre în spațiul de acasă, faptul că toate se află în același loc nu ne permite să separăm diferitele experiențe interioare și să le prelucrăm.
Dacă înainte erai stresat la lucru, creierul tău știa că este un cadru acasă unde într-o formă sau alta te vei regenera. Dacă te oboseau copiii, poate serviciul era cel care îți oferea un cadru unde aveai claritate și structură.
Discuțiile între colegi, pauzele de țigară sau cafea, chiar și ședințele cu toate stresurile și glumele, bârfele (mai mult sau mai puțin inocente), discuțiile despre fotbal și politică, despre haine, schimburile de priviri între colegi, toate acestea creează un ansamblu de emoții care ne ajuta să ne prelucrăm stresul, anxietățile, să ne creăm un sistem de funcționare cât de cât echilibrat.
Soluție: să ai grijă cum amesteci (mai bine zis să nu amesteci) locurile în care desfășori diverse activități! Nu lucra în pat cu laptopul în brațe sau pe masa din bucătărie. Să fie un spațiu dedicat lucrului, în niciun caz locul unde dormi nu ar trebui amestecat cu locul unde lucrezi. Creierul tău are ancore. Pat = somn, birou = lucru. Când le amesteci, nu va mai ști unde este cazul de regenerare și unde este cazul de focus.
Trăim vremuri interesante din multe puncte de vedere. Deși am trecut printr-o criză medicală, apoi o criză (mai mică sau mai mare) economică, se pare totuși că cea mai mare criză este cea a conștiinței umane.
Apar tot mai multe studii pe subiectul reacțiilor pe care le avem noi, oamenii, în fața acestei perioade de pandemie. Izolarea socială, distanțarea, lucrul de acasă ne afectează într-un mod pentru unii surprinzător, pentru alții, de-a dreptul predictibil. Era de așteptat ca la un nivel profund, imperceptibil pentru mulți, să fim afectați la nivel emoțional
Hai să vedem ce se petrece în creierul nostru în acest proces de „distanțare socială”, apoi în fenomenul de „lucrat de acasă” și care sunt câteva dintre motivele pentru care a crescut numărul de cazuri de burnout, depresii și anxietăți.
Creierul nostru emoțional nu suportă necunoscutul și incertitudinea
El este o mașinărie de prezis viitorul și prevenit pericole. Pentru asta caută continuu certitudine. Nu suportă incertitudinea la un nivel biologic, deoarece incertitudinea poate însemna pericol. Necunoscutul creează o stare de tensiune la nivel emoțional profund, chiar dacă reușim să ignorăm o vreme asta.
La nivel conceptual, certitudinea este o stare ca oricare alta, fiecare o creăm în modul nostru specific. Unii prin banii puși deoparte, alții printr-un certificat de căsătorie, alții prin reiterarea abilităților pe care se pot baza.
Problema este că la nivel global, o perioadă lungă de timp (care încă durează), toată planeta se află într-o stare de incertitudine, legat de ce se va petrece, cât durează, cât de grav este, ce urmează după.
Este nevoie de o forță mentală (să nu te ia pe sus gândurile de agitație și stres) și emoțională (să poți gestiona starea) ca să faci față unei presiuni care se petrece la nivel de subconștient colectiv.
Majoritatea nici măcar nu își dă seama cum alunecă treptat în această stare colectivă de tensiune emoțională. Cu atât mai mult cu cât, în toată această perioadă, chiar și acasă a fost și încă e incertitudine – s-a schimbat total modul în care ne organizăm, modul în care ne trăim viața și ne petrecem timpul.
Soluție: alocă timp dedicat pentru tine! Nu doar citit, nu doar văzut filme, în niciun caz stat pe Facebook. Ci timp în care să te gândești la experiențele din zi, în care să „prelucrezi” situațiile și stările neplăcute. Meditații, yoga, exerciții de orice fel, chiar și sportul poate fi un asemenea moment pentru fiecare.
Rutina nu ne place, dar ne ajută
Când spun rutină, mă refer la acele lucruri care sunt sub controlul tău la nivel de instinct.
Atunci când există o rutină, chiar dacă este obositoare, paradoxal ne relaxează. O rutină de trezit de dimineață și dus copiii la școală este obositor fizic și psihic, dar creierul tău știe la ce să se aștepte. Ca urmare, dozarea energiei este una cunoscută. Chiar dacă tu nu ai grijă de tine și te epuizezi pentru că nu te odihnești destul, creierul tău știe să îți organizeze resursele fizice și psihice încât reziști totuși mai mult timp.
Rutinele, acțiunile predictibile (chiar și cele neplăcute), alimentează starea de siguranță și susțin capacitatea creierului nostru de a organiza resursele interioare.
Noi ne referim la rutină ca fiind ceva care duce la plictiseală, dar, de fapt, plictiseala apare atunci când avem prea multă certitudine, când totul devine „obișnuit”.
Pentru creierul nostru, perioada care a trecut a reprezentat o presiune foarte mare din mai multe puncte de vedere.
Pe de o parte, nu mai aveam rutine deloc, aparent era totul confortabil, deoarece eram acasă. Pe de altă parte, toate procesele din viețile noastre au fost date peste cap și totul era „nou” într-o formă sau alta, din cauza faptului că s-au schimbat cadrele. Modul în care lucram era nou, ședințele diferite, programul diferit, interacțiunea cu cei apropiați s-a schimbat, organizarea spațiului la majoritatea s-a modificat, azi aveam voie să ieșim, mâine nu, așteptam să revenim la „normal” și nu se petrecea, toate acestea pe un fundal de „nu știm cât durează”.
Soluție: fă-ți un program de lucru delimitat foarte clar. Chiar dacă nu lucrezi șase sau opt ore, delimitează momentele de lucru, apoi mănâncă, apoi fă baie, apoi întoarce-te la lucru pentru câteva ore. Ar fi ideal să nu depășești ora obișnuită la care te opreai din muncă, astfel îi aduci aminte și creierului tău de acea „ordine” de care are atât de mare nevoie ca să își poată gestiona resursele. Ideal ar fi să împarți ziua pe ore și el (creierul) să știe de unde până unde se întinde efortul și de unde până unde este odihnă.
Suntem ființe sociale prin definiție
Faptul că am ajuns să fim specia dominantă de pe planetă nu se datorează nici vitezei, nici forței, nici măcar inteligenței de care suntem atât de mândri. Se datorează faptului că trăim în comunități și astfel, prin suma abilităților de care dispunem, reușim să creăm siguranța față de alte specii și față de condițiile naturii.
Există studii care arată că la nivelul creierului apare o reacție unică atunci când vedem o ființă umană. Biologia noastră distinge specific contactul cu propria noastră specie tocmai din acest motiv. Împreună suntem puternici.
Aceeași biologie începe să producă o formă sau alta de anxietate atunci când rămânem singuri. O vreme singurătatea și izolarea sunt de-a dreptul delicioase, deoarece scăpăm de presiunea unor norme sociale conceptuale. Dar după o vreme apare anxietatea la un nivel sau altul. Creierul nostru începe să se simtă amenințat. Doar gândește-te cum te simțeai în pandemie (în perioada când eram „închiși în casă”) atunci când ieșeai pe stradă și nu vedeai decât un om, doi. Este o senzație ciudată.
Soluție: alocă timp clar definit pentru activitățile cu cei dragi. Foarte multe relații s-au „stricat” în această perioadă, deoarece oamenii nu fac aceste delimitări. Este un paradox faptul că ești non-stop cu iubita/iubitul, soția/soțul și în același timp distanța crește pentru că nu aveți timp de calitate împreună. Suntem în același spațiu, dar nu împreună. Este nevoie de activități „puse” în program, nu contează că este vorba despre filme, plimbări sau orice altă activitate „dedicată”. Mai știi când ești îndrăgostit și te vezi mai rar și fiecare moment este prețios? Apoi vă mutați împreună și… vă obișnuiți… Încercați să nu vă obișnuiți!
Lucrul de acasă face ca acasă să nu mai fie „acasă”
Creierul nostru funcționează în cadre. Ne schimbăm comportamentele și ne prelucrăm emoțiile într-un mod personalizat având diferite cadre pentru diverse procese interioare.
Fiecare dintre noi ne-am format rutine la locul de muncă prin care devenim mai eficienți sau prin care, din contră, ne relaxăm mai ușor. Acasă se petrece același lucru. Sunt cadre care ne ajută să ne relaxăm și alte cadre care ne creează tensiune.
Acum sunt toate amestecate. Chiar dacă ne-am străduit să ne creăm aceste cadre în spațiul de acasă, faptul că toate se află în același loc nu ne permite să separăm diferitele experiențe interioare și să le prelucrăm.
Dacă înainte erai stresat la lucru, creierul tău știa că este un cadru acasă unde într-o formă sau alta te vei regenera. Dacă te oboseau copiii, poate serviciul era cel care îți oferea un cadru unde aveai claritate și structură.
Discuțiile între colegi, pauzele de țigară sau cafea, chiar și ședințele cu toate stresurile și glumele, bârfele (mai mult sau mai puțin inocente), discuțiile despre fotbal și politică, despre haine, schimburile de priviri între colegi, toate acestea creează un ansamblu de emoții care ne ajuta să ne prelucrăm stresul, anxietățile, să ne creăm un sistem de funcționare cât de cât echilibrat.
Soluție: să ai grijă cum amesteci (mai bine zis să nu amesteci) locurile în care desfășori diverse activități! Nu lucra în pat cu laptopul în brațe sau pe masa din bucătărie. Să fie un spațiu dedicat lucrului, în niciun caz locul unde dormi nu ar trebui amestecat cu locul unde lucrezi. Creierul tău are ancore. Pat = somn, birou = lucru. Când le amesteci, nu va mai ști unde este cazul de regenerare și unde este cazul de focus.