Au schimbat marile scene pe curțile oamenilor. Pentru că nunțile, cumetriile, dar și grandioasele concerte sînt interzise, zeci de artiști din Republica Moldova și-au reinventat activitatea și au început a livra „suprize” la casele oamenilor, cu ocazia zilelor de naștere sau altor tipuri de ceremonii, unde se adună mai puțin de 50 de oameni. Unii o fac chiar prin intermediul rețelelor sociale.
Printre artiștii afectați de pandemie, însă care au reușit să găsească o alternativă, se află interpreta Mariana Mihăilă. Pentru că nunțile și cumetriile nu mai sînt permise, iar sălile de concerte și-au închis ușile, artista a început să realizeze dedicații muzicale pentru diverse ceremonii, cele mai multe fiind cu ocazia zilelor de naștere. Surprizele le face atît la domicilii, cît și prin intermediul rețelelor sociale.
Și-a reinventat activitatea și formația „Lume”. Pe lîngă surprizele făcute la domiciliile oamenilor, interpreții spun că, în premieră, au cîntat în curtea unei maternități din capitală.
Iar interpreta de muzică populară, Lenuța Gheorghiță, spune că nu s-ar putea reprofila în alt domeniu de activitate. Așa că, își dorește nespus de mult să revină pe marile scene.
Recent navigam, mă mai uitam dacă îmi găsesc un job, să întrețin familia. Am doi copii mici. Dar toți cer cinci ani de domeniu. Din momentul în care îți dai seama că ai un credit la bancă și frica e mai mare, față de cei de la bancă, care pot să vină și să-ți spună: eliberează apartamentul”, LENUȚA GHEROGHIȚĂ, INTERPRETĂ.
Recent, în semn de protest, mai mulți artiști au realizat un video, în care apar cu măști de protecție cu inscripția: „Mi-e dor de scenă”.
„Nouă ne e dor de scenă, muzică, public. Îndemnăm colegii noștri să vină alături de noi. Fiți curajoși, pentru că trebuie să ne spunem punctul nostru de vedere”.
Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită pînă la 1 august. Chiar și așa, din 1 august vor putea fi organizate evenimente culturale, în aer liber, de către instituțiile teatral-concertistice și cinema, acreditate de Ministerul Culturii. La eveniment, vor putea participa maxim 50 de spectatori. Rămîne interzisă desfășurarea activităților în incinta teatrelor, cinematografelor și sălilor de concerte. Însă, acestea vor fi deschise pentru artiști în scopul desfășurării repetițiilor. Totuși, în continuare este interzisă activitatea parcurilor de distracții, cea a cluburilor de noapte și nu sînt permise nunțile sau cumetriile.