Se întâmplă uneori ca acţiunile unui coleg de muncă să sfideze logica. Cu toate că ceea ce face sau spune persoana respectivă nu are nici cea mai mică legătură cu realitatea, e posibil ca ea să nu-şi dea seama de impactul negativ pe care vorbele sau faptele sale le au asupra celorlalţi. Alţii se află la polul opus: pur şi simplu le place să creeze haos. În orice caz, din cauza unor astfel de oameni, atmosfera de la birou devine atât de tensionată încât nivelul de stres ajunge în stratosferă.
Stresul este şi motivul pentru care s-a ajuns la o lipsă de interes a celor sub 40 de ani şi, automat, la îmbătrânirea populaţiei active. Estimările arată că până în anul 2030, angajaţii cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani din ţările europene vor repezenta aproape o treime din totalul forţei de muncă, un procent îngrijorător de mare.
Aşa că gestionarea relaţiei cu colegii dificili pentru evitarea creşterii tensiunii la birou e esenţială. Travis Bradberry, autorul cărţii Emotional Intelligence 2.0, explică pe blogul companiei sale, TalentSmart, cum să te comporţi cu astfel de oameni la locul de muncă.
1. Trebuie să impui nişte limite. Nu e niciodată de bun augur când ai negativişti în jurul tău sau persoane care îşi plâng de milă. Astfel de oameni nu vor decât să li te alături şi să te facă şi pe tine să reacţionezi la fel ca ei. Unii se simt obligaţi să îi asculte pentru a nu părea nepoliticoşi, însă să apleci urechea la ce spune cineva e cu totul altceva decât să fii absorbit în spirala lor de emoţii negative.
Poţi evita astfel de situaţii prin impunerea unor limite şi prin distanţare atunci când e nevoie. Gândeşte-te la ceva: dacă ai fi nefumător, ai accepta ca cel din faţa ta să fumeze non-stop şi să îi inhalezi fumul? O modalitate bună de a te descurca cu oamenii toxici este să îi întrebi cum au de gând să rezolve problema cu care se confruntă.
2. Să fii mai presus de situaţie. Oamenii dificili îţi testează limitele pentru că se comportă iraţional, aşa că de ce să te pui la mintea lor? Cel mai bine ar fi să te distanţezi din punct de vedere emoţional şi să te axezi doar pe fapte.
3. Conştientizare. Ca să poţi să menţii o distanţă de persoanele toxice trebuie să conştientizezi atunci când întâmpini astfel de situaţii. Gândeşte-te aşa: Dacă cineva te-ar aborda pe stradă şi ţi-ar spune că e reîncarnarea lui John F. Kennedy, e clar că nu l-ai crede. Aplică această strategie şi cu colegii de muncă: uneori, atunci când cineva spune inepţii, cel mai bine e să zâmbeşti şi să dai din cap. Şi apoi să pleci. Sau dacă vrei să îl îndrumi către drumul cel bun, atunci trebuie să te gândeşti ce metodă vrei să aplici.
4. Alege-ţi bine bătăliile. Atunci când ai de-a face zilnic cu o persoană toxică e foarte important să nu existe un război între voi, 24 din 24. E foarte important să ştii cum să îţi alegi bătăliile şi să îţi aperi "terenul" la momentul potrivit.
5. Nu te axa pe problemă, ci pe găsirea unei soluţii. Starea ta emoţională este în directă legătură cu modul în care îţi concentrezi atenţia. Dacă rămâi fixat doar pe problema cu care te confrunţi, atunci îţi creezi o stare de stres şi emoţii negative. În cazul în care te concentrezi pe a deveni mai bun la ceea ce faci şi să îţi creezi circumastanțe proprice, atunci vei reuşi să generezi emoţii pozitive şi să reduci stresul.
Aşa că atunci când vine vorba de oameni toxici, nu e în regulă să te gândeşti cât de problematici sunt, ci trebuie să îţi dai seama cum vei aborda situaţia. Axându-te pe soluţii, nu vei atrage asupra ta atât de multe lucruri negative şi nivelul de stres se va reduce. Totul e despre cum priveşti şi abordezi situaţia.