Contractul colectiv de muncă – realizări şi perspective

  • 10 apr. 2019, 15:07
  • 587

O serie de beneficii pentru sa­lariaţii membri de sindicat au obţinut prin negocierile colec­tive desfăşurate în 2018, dar şi de la începutul acestui an, reprezentanţii Federaţiei Sin­dicatelor din Energetică şi In­dustrie. Ele au fost prevăzute în patru contracte colective de muncă încheiate în 2018 şi un acord adiţional la unul dintre acestea, semnat în anul cu­rent.

Veaceslav Rufala, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Ener­getică şi Industrie, a precizat, în contextul unui seminar desfăşurat recent, că cele mai importante be­neficii se referă la acordarea tiche­telor de masă, a ajutoarelor mate­riale pentru investigaţii medicale sau intervenţii chirurgicale. Tot aici se înscrie susţinerea financiară a angajaţilor care au copii încadraţi la studii în colegii şi universităţi, dar şi creşterea cu 3% a salariilor pentru toate categoriile de anga­jaţi de la „RED Union Fenosa”. 

„Cea mai importantă provoca­re pentru oricare dintre organi­zaţiile sindicale ţine de finanţare. Sindicatele negociază şi doresc să obţină o remunerare cât mai bună a muncii prestate de salari­aţii-membri. Sunt însă şi anumite condiţii, obstacole pe care trebuie să le avem în vedere”, a menţionat Veaceslav Rufala.

Bunăoară, stabilirea unui tarif mai mare la electricitate ar permi­te o mai bună remunerare a anga­jaţilor, însă consumatorii din ţara noastră nu sunt în stare, în condi­ţiile existente, să achite mai mult. În consecinţă, la companiile mai mari, salariaţilor le sunt oferite ti­chete de masă, iar la cele mai mici acest lucru încă nu este posibil.

„Din această cauză, beneficiile sociale diferă de la o companie la alta. Important e că toţi an­gajatorii doresc să-şi motiveze salariaţii. Ei sunt conştienţi şi de cauzele ce generează insuficienţa de forţă de muncă, migraţia tineri­lor şi vor să-şi păstreze specialiştii”, a mai specificat Veaceslav Rufala.

Federaţia Sindicatelor din Ener­getică şi Industrie are în prezent şase organizaţii primare şi un nu­măr de peste 1200 de membri de sindicat.