Compania bulgară „Doverie” a mai cumpărat acţiuni în valoare de 164,3 milioane ale Moldindconbank

  • 16 iun. 2019, 11:50
  • 906
  • 2

Bulgarii de la Doverie-Invest au achiziționat alte 13,73% din acţiunile Moldindconbank și și-au majorat cota de participare de la 63,89% la 77,62%, scrie Mold-Street.

Tranzacția în valoare de 164,26 milioane lei, a fost raportată vineri, 14 iunie, de Bursa de valori. Acțiunile au fost achiziționate ca urmare a ofertei obligatorii anunțate anterior de către Doverie-Invest a cumpăra acțiuni de la acționarii minoritari.

La finele lunii mai, Doverie-Invest, care deținea deja 63,89% din capitalul Moldindconbank a declarat că este pregătit să achiziționeze și restul de acțiuni (un pachet de 35,65% de acțiuni ordinare nominative) ale Moldindconbank la un preț de 240,74 lei pe acțiune.

Compania bulgară „Doverie-Invest” S.A. a achiziționat pachetul unic de acțiuni „Moldindconbank” în mărime de 63,89% în martie curent. Cele 3 173 751 de acțiuni ale băncii au fost vândute ca pachet unic, la valoarea totală de circa 39, 2 milioane de euro (764 048 815,74 de lei), fiind expuse la vânzare de Agenția Proprietății Publice.

În luna septembrie 2017, „DOVERIE UNITED-HOLDING AD” a mai obținut o permisiune prealabilă a BNM pentru achiziționarea a 50,01% din „Victoriabank”. Potrivit portalului Seenews.com, grupul bulgar a anunțat ulterior că se retrage din discuțiile privind procurarea  acțiunilor din Victoriabank, din motiv că nu s-a ajuns la niciun acord asupra parametrilor tranzacției.