Ce şanse de angajare au vârstnicii

  • 18 dec. 2018, 10:35
  • 787
  • 1

Au multă experienţă, sunt plini de putere şi vor să lucreze, doar că mulţi nu-şi mai găsesc locul pe piaţa muncii din Republica Moldova. 

Vorbim despre oamenii în vârstă, care se plâng că sunt discriminaţi la angajare. Statisticile confirmă afirmaţiile: numărul vârstnicilor activi din punct de vedere economic constituie doar 9% din totalul populației active. Mulţi oameni în etate spun că vor să muncească pentru că pensia nu le ajunge pentru trai, dar şi pentru a socializa şi a se simţi utili. 

Indicele de îmbătrânire activă în Republica Moldova este foarte scăzut, de numai 27 de puncte, și arată că peste 70% din potențialul uman în vârstă de peste 55 de ani nu are oportunități de a participa în viața economică și socială. Pentru a valorifica acest potențial, experții recomandă stimulente fiscale pentru angajatori, programe flexibile de muncă, politici mai bune de sănătate, dar și un nivel mai mare de toleranță. 

Autorităţile promit politici de îmbătrânire activă, dar, totodată, legislaţia îi permite angajatorului să concedieze oamenii imediat ajung la vârsta de pensionare.