Ce să faci înainte, în timpul și după un interviu

  • 10 nov. 2018, 13:22
  • 439

Ai o singură șansă pentru a-i demonstra unui potențial angajator de ce ești candidatul perfect pentru poziția la care ai aplicat. Este imperativ să intri la fiecare interviu cu un plan de vânzare. Iată ce să faci înainte, în timpul și după un interviu!

Cum să te pregătești pentru un interviu

Înainte de interviu

În primul rând va trebui să te interesezi cu ce se ocupă compania. Caută pe site-ul companiei, editoriale și rapoarte anuale. Citește despre proiectele în curs, planurile viitoare și obiectivele finale. Dacă ți se oferă în prealabil numele recrutorului, caută profilul lui de social media. Încearcă să afli experiența și personalitatea sa. Acest lucru te va ajuta să pregătești întrebări și să ai mai multă încredere când sunteți față în față. Odată ce ai căutat lucruri despre companie, generează o listă de întrebări. Aceste întrebări nu arată doar că ești implicat în intervu, ci că ești și interesat și te gândești deja la viitorul tău în acea companie.

În ziua interviului

Îmbracă-te adecvat pentru interviu. Alege piese vestimentare office și culori neutre, cum ar fi maro, albastru, negru și gri. Iar înainte de a pleca de acasă, mănâncă ceva. Înainte de a intra la un interviu, consumă preparate care conțin vitamina E, omega 3 și antioxidanți, pentru a te ajuta să rămâi atent și pentru a-ți îmbunătăți funcționalitatea creierului.

Asigură-te că ajungi cu cel puțin 15 minute înainte de începerea interviului.Sosirea timpurie demonstrează că ești un profesionist și că vei fi de încredere dacă ți se va oferi poziția. Răspunde la întrebările care ți se pun clar și cu încredere. Redă-ți punctele forte și abilitățile cu scopul de a deveni un potențial activ pentru compania țintă. Menține-ți răspunsurile scurte, simple și oneste. Nu încerca să pari mai deștept decât ești și nu folosi niciodată cuvinte nepotrivite în exprimare. 

După interviu

Te-ai pregătit bine, iar răspunsurile tale la întrebările recrutorului i-au stârnit interesul. Este timpul să mergi mai departe. După încheierea interviului, dă mâna cu intervievatorul și mulțumește-i pentru timpul acordat. Dacă nu îți spune când te va contacta pentru un răspuns, întreabă-l despre perioda de luare a deciziilor. După o perioadă de aproximativ 24 de ore de la interviu, trimite-i intervievatorului un mail de mulțumire. 75% dintre intervievatori au confirmat faptul că notele de mulțumire influențează procesul decizional.

Știind exact ce se așteaptă de la tine înainte, în timpul și după un interviu te va pune în cea mai bună poziție pentru a dovedi că ești cel mai bun candidat.