Ce companie a fost suspectată de practici ilegale față de angajați

  • 26 nov. 2019, 11:12
  • 1 256

Renault, compania-mamă a Dacia, ar putea fi vizată de o anchetă condusă de Consiliul Concurenței. Decizia e legată de modul în care constructorul auto își tratează angajații.

Renault se află în mijlocul unui scandal din cauza modului în care stabilește clauze pentru angajații săi, transmite playtech.ro.

Iar scandalul ar putea să ia amploare, pentru că reprezentanții Consiliului Concurenței au fost sesizați pe acest caz. 

În urma unei investigații de presă, a ieșit la iveală faptul că Renault și mai multe firme subcontractoare îi țin pe loc pe angajați.

Cu alte cuvinte, ei nu pot pleca de la o firmă la alta. Ceea ce le îngrădește accesul la funcții mai bune și salarii mai mari. Iar Renault ar fi direct responsabilă de acest plan.

Renault, acuzată că-și ține captivi angajații

Potrivit informațiilor care au ajuns și la urechile reprezentanților Consiliului Concurenței, din înțelegerea inițiată de Renault mai fac parte companii precum Expleo, Akka Technologies, Alten, Bertrand, Segula, FEV și ELJ Automotive. 

Toate activează în industria auto, pe diverse ramuri și însumează peste 20.000 de angajați în România.

Concret, acești angajați au primit mailuri din partea departamentelor de HR în care li se spunea că firmele la care lucrează au deja o relație contractuală cu Renault și nu au voie să preia angajați de la alți subcontractori ai constructorului auto.

Din această cauză, salariații sunt privați de salarii mai mari sau șansa unor promovări.

”În situația în care autoritatea de concurență va identifica posibile încălcări ale legislației din domeniul concurenței, vă asigurăm că instituția noastră va acționa în interes public și va interveni în cazul în care informațiile obținute din diverse surse vor oferi suficient temei de drept și de fapt pentru declanșarea unei investigații”, arată acum Consiliul Concurenței.

Practic, instituția se uită dacă nu cumva aceste societăți, în frunte cu Renault, s-au înțeles asupra muncitorilor. Aceștia nu sunt factori de producție, deci ținerea lor pe loc, prin diverse clauze contractuale, reprezintă un lucru ilegal.

Cum se apără constructorul auto

Renault a negat toate aceste acuzații și chiar condamnă practicile. Dar nu iese fum fără foc.

”Groupe Renault România, prin entitățile sale, nu a avut și nu are înțelegeri referitor la limitarea circulației forței de muncă cu partenerii săi, furnizori.  

Considerăm că asemenea înțelegeri sunt ilegale și contrare intereselor mediului de afaceri deoarece ar reprezenta o piedică în profesionalizarea forței de muncă”, arată Renault.

O anchetă similară a fost începută și în SUA. Acolo, giganții Apple, Google, Intel și Adobe – acuzați de aceleași practici –au plătit despăgubiri în valoare de 415 milioane de dolari.