Ce câștiguri și pierderi au avut cei mai mari miliardari ai planetei

  • 31 oct. 2019, 16:01
  • 1 050

Cei mai bogaţi 20 de miliardari din tehnologie au avut câştiguri majore în 2019, până la acest moment, cu o excepţie notabilă: Jeff Bezos.

Fondatorul companiei Amazon, Jeff Bezos, a avut un divorţ costisitor de MacKenzie Bezos, care i-a ştirbit valoarea totală în anul 2019, transmite adevarul.ro.

Acesta este motivul principal pentru scăderea averii sale, dar miliardarul se menţine în vârful celor mai bogaţi din lume.   

Pe baza indexului Bloomberg al miliardarilor lumii, Business Insider a întocmit o listă a celor mai bogaţi oameni din domeniul tehnologiei, din 2019, până la data de 30 octombrie a anului curent.    

5. Cofondatorul Google Serghei Brin a avut o creştere de 9,51 de miliarde de dolari   

Anul 2019 a consolidat locul preşedintelui Alphabet printre primii cinci cei mai bogaţi oameni ai lumii. 

Amenda de 1,7 miliarde de dolari a companiei Google de la Comisia Europeană, din martie, pentru practivi „abuzive” de publicitate a fost a treia din ultimii trei ani, dar averea fondatorului rămâne neafectată.   

Valoare totală netă: 59,4 miliarde de dolari 

Câştig de anul acesta: 9,51 miliarde de dolari   

4. Larry Page, celălalt cofondator al Google, a avut o creştere de 9,92 de miliarde de dolari   

CEO-ul Alphabet a adăugat aproape 10 miliarde de dolari la valoarea sa netă, după ce firma şi-a continuat câştigul extraordinar de profit. 

Doar în al doilea trimestru al anului 2019, Alphabet a câştigat 9,18 miliarde de dolari.   

Valoare totală netă: 61,2 miliarde de dolari 

Câştig de anul acesta: 9,92 de miliarde de dolari   

3. CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg a adăugat 20,7 miliarde de dolari, consolare pentru un an dificil în vizorul public   Averea lui Zukerberg a crescut cu peste 40 la sută în ultimul an, în ciuda unui an greu pentru Facebook, în ceea ce priveşte imaginea sa publică.   

Valoare totală netă: 72,7 miliarde de dolari 

Câştig de anul acesta: 20,7 miliarde de dolari   

2. Fondatorul Microsoft Bill Gates a ajuns la 17,6 miliarde de dolari   

Fondatorul Microsoft l-a depăşit pentru scurt timp pe Jeff Bezos ca cel mai bogat om din lume, în luna octombrie, dar a pierdut din nou coroana. 

Totuşi, filantropul de 64 de ani a avut un câştig semnificativ anul acesta, deşi ar fi donat peste 35 de miliarde de dolari unor cauza caritabile în 2019.   

Valoare totală netă: 108 miliarde de dolari 

Câştig de anul acesta: 17,6 miliarde de dolari   

1. Fondatorul Amazon Jeff Bezos a avut o scădere de 14,9 miliarde de dolari, dar încă este cea mai bogată persoană de pe planetă

Deşi Bezos îşi păstrează titlul de cel mai bogat om din lume, CEO-ul Amazon a primit o lovitură anul acesta, în mare parte din cauza faptului că a trebuit să-i plătească 38 de miliarde de dolari fostei sale soţii, ca urmare a divorţului, în luna iunie.

Valoare totală netă: 110 miliarde de dolari 

Pierdere de anul acesta: 14,9 miliarde de dolari.