Membrii FSEA au decis, în cadrul adunării generale anuale, să modifice denumirea asociației în Alianța Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova (AIMM). Redenumirea va permite, simbolic, reprezentarea intereselor tuturor întreprinderilor mici din țară, care sunt cele mai numeroase și cele mai vulnerabile, atât în raport cu piața, cât și cu autoritățile de stat, spune vicepreședintele FSEA, Mihai Bologan.
„După doi ani de activit8ate în acest format, am constatat că putem oferi valoare adăugată tuturor întreprinderilor mici din țară și vrem să deschidem asociația tuturor doritorilor de a deveni membri și a participa activ la activitățile Alianței, indiferent de originea fondatorului sau a capitalului”, a declarat Mihai Bologan.
Membrii Alianței au salutat propunerea și au votat unanim pentru schimbarea denumirii, care urmează a fi înregistrată la Agenția Servicii Publice în luna ianuarie. În prezent, FSEA are 43 de membri din 8 țări, care reprezintă 9 industrii. „Majoritatea întreprinderilor membre FSEA nu sunt înființate de cetățeni străini, iar noi ne propunem să fim o voce mai puternică pentru IMM-uri, așa cum spune și misiunea noastră”, a declarat directorul executiv al FSEA, Liliana Busuioc, care a prezentat rezultatele activității în anul 2018.
Astfel, au fost organizate 21 de evenimente marca FSEA și trei ședințe ale comitetelor consultative pentru advocacy, patru business breakfast cu reprezentanți ai autorităților publice relevante, două traininguri, cinci vizite la membri și 6 evenimente de networking pentru membri.
Printre cele mai importante activități ale FSEA în 2018 sunt scrisorile de poziție pe mai multe acte ce reglementează activitatea de întreprinzător, printre care se numără Regulamentul cu privire la modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor, Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova, încadrarea anumitor produse de panificație și patiserie la poziția tarifară corespunzătoare și respectiv recalcularea TVA, Regulamentul privind modul de atestare a salariaților, Majorarea taxei pentru unitățile comerciale din municipiul Chișinău pentru anul 2019, etc.