A fost semnat antecontractul de cumpărare a acțiunilor nou emise de Moldindconbank

  • 15 feb. 2019, 14:25
  • 463

Agenția Proprietății Publice, în numele Guvernului Republicii Moldova, și compania „Doverie–Invest” SA din Bulgaria, au semnat antecontractul privind cumpărarea acțiunilor nou-emise de banca de importanță sistemică „Moldindconbank” SA. Antecontractul cu potențialul achizitor, exprimă sprijinul Guvernului în transparentizarea și consolidarea sectorului bancar din Moldova, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă al Agenției Proprietății Publice este menționat faptul că pachetul de acțiuni nou-emise de „Moldindconbank”, în număr de 3 173 751 de unități, va fi procurat de APP și apoi expus la vânzare prin licitație cu strigare pe piața reglementată, în condiții de transparență, conform  prevederilor art. 541 din Legea privind administrarea și deetatizarea proprietății publice, Hotărârilor Guvernului, regulilor Bursei de Valori și altor acte regulatorii.

La licitația cu strigare este în drept să participe atât potențialul achizitor care a semnat antecontractul – compania „Doverie –Invest”, cât și alți potențiali cumpărători, care au obținut permisiunea prealabilă a Băncii Naționale. Câștigătorul licitației va fi determinat în baza prețului oferit pentru acțiuni.

În cazul în care compania „Doverie-Invest” nu va câștiga licitația, APP va depune eforturi pentru a asigura că emitentul oferă câștigătorului licitației aceleași drepturi, protecție și condiții ca cele furnizate achizitorului potențial conform antecontractului.

La sfârșitul lunii ianuarie, Guvernul a aprobat semnarea unui precontract pentru cumpărarea și deetatizarea acțiunilor nou-emise de „Moldindconbank”. Pachetul de 63,89% acțiuni era planificat să fie cumpărat de către APP la un preț de peste 760 de milioane de lei.