A fost anunțată o nouă rundă de înscriere la Programul de formare profesională iniţială a mediatorilor

  • 24 ian. 2019, 15:25
  • 587

Centrul pentru Dezvoltare Personală şi Profesională, acreditat de Consiliul de Mediere de pe lângă Ministerul Justiţiei, anunţă pentru doritorii de a deveni mediatori o nouă rundă de înscriere la Programul de formare profesională iniţială a mediatorilor.

Participanții la Program vor fi instruiţi atât teoretic, cât şi practic în domeniul medierii de către o echipă de formatori experimentaţi (psihologi, pedagogi, jurişti, mediatori practicieni).

Subiectele de bază ale Programului de instruire sunt:

  • esența, semnificațiile și tipologiile conflictelor;
  • sursele și efectele conflictelor;
  • stiluri și metode de soluționare a conflictelor;
  • medierea ca metodă alternativă de soluționare a conflictelor;
  • natura procesului de mediere;
  • scopul, principiile şi etapele procesului de mediere;
  • durata şi tehnicile procesului de mediere;
  • comunicare şi limbaje în activitatea mediatorului;
  • cadrul juridic general al procesului de mediere;
  • medierea în litigiile civile;
  • medierea în cauzele penale;
  • medierea în litigiile comerciale;
  • medierea în litigiile de familie;
  • medierea şcolară;
  • medierea cu implicarea minorilor delincvenţi;
  • acte perfectate în procesul de mediere;
  • gestionarea biroului de mediere;
  • personalitatea mediatorului;
  • etica şi deontologia profesională a mediatorului.

În urma Programului, mediatorul poate desfăşura activitate de liber-profesionist, care, fiind compatibilă cu orice altă profesie, poate fi desfăşurată fie în cadrul unui birou de mediere (individual/asociat), fie în cadrul unei organizaţii de mediere.

Doritorii trebuie să semneze un contract individual de studii și să prezinte obligatoriu următoarele acte:

  • Cerere de înscriere la Programul de formare profesională inițială a mediatorilor.
  • Buletin de identitate (original și copie).
  • Diploma de studii superioare de licență, orice profil (copie).

Cursurile se vor desfășura trei săptămâni, zilnic, începând cu orele 17.30. În ziua de sâmbătă, cursurile se vor ține începând cu ora 9.00.

Pentru înscrierea la Program, doritorii trebuie să solicite în scris cererea tip, versiunea electronică, la telefonul 0694 68 356 sau e-mail-ul: centrul.d.p.p@gmail.com

Programul va demara odată cu completarea grupei de participanți și va avea loc în incinta Academiei de Studii Economice din Moldova. Numărul locurilor este limitat.