Tranzacție în sumă de peste 1,1 milioane de lei cu acțiunile unei fabrici

  • 14 iun. 2019, 10:20
  • 385

Săptămâna aceasta, în afara pieței reglementate sau MTF, a fost înregistrată o tranzacție în sumă de peste 1,1 milioane de lei cu acțiunile majoritare ale unei companii.

Și anume, este vorba despre SA Fabrica conserve Anenii Noi. Informația a fost publicată de către Comisia Națională a Pieței Financiare.

Cele 220.729 de valori mobiliare au fost vândute pentru un preț total de 1.103.645 de lei. Acestea reprezintă 60,1 la sută dintre acțiunile companiei. Valoarea nominală a unei valori mobiliare a fost stabilită la un preț de 40 de lei.

Potrivit datelor disponibile, Fabrica conserve Anenii Noi este o societate pe acțiuni de tip deschis fondată în anul 1994. Rulajul comercial al companiei este, în ultima perioadă, de circa 100 de mii de lei pe an. Societatea pe acțiuni este specializată în activități de prelucrare a frutelor și legumelor, prelucrarea și conservarea acestora, precum și în activități de comerț și transportare.

De la începutul săptămânii curente, în afara pieței reglementate sau MTF, au fost înregistrate patru tranzacții de vânzare cumpărare a acțiunilor diferitor companii.