Salariul minim pe economie din R. Moldova, mai mic de trei ori decât cel plătit în cea mai săracă țară din UE

  • 15 ian. 2018, 10:43
  • 4 116

Salariul minim garantat în sectorul real al economiei a fost stabilit ultima oară în R. Moldova în aprilie 2017 și a constituit 2.380 de lei sau 116 euro.

Astfel, un angajat din R. Moldova primește de cel puțin trei ori mai puțin decât unul din Bulgaria, stat situat pe ultimul loc în Uniunea Europeană cu un salariu minim pe economie de 387 de euro, scrie ziarulnational.md

De la 1 ianuarie 2018, România are cea mai mare creş­tere procentuală, de 31%, a salariului minim brut pe economie din Europa Centrală şi de Est - 413 euro, potrivit zf.ro. 

În Ungaria, salariul minim brut pe economie este de 453 de euro, în Polonia - de 526 de euro, iar în Cehia - de 578 de euro pe lună.

Menționăm că nici salariul mediu pe economie, prognozat pentru anul 2018 în R. Moldova, de 6.150 de lei sau 302 euro, nu se ridică la salariul minim pe economie plătit în cel mai sărac stat din UE.